Descoperire șocantă în comuna Bârgăuani. Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost găsit fără suflare, vineri dimineață, în albia unui pârâu aflat la mică distanță de locuința sa.
Alarmată, sora acestuia, o femeie de 58 de ani, a sunat la poliție în jurul orei 10:00, anunțând tragedia. La fața locului au intervenit polițiștii Secției Rurale Ștefan cel Mare, care au constatat decesul și au demarat imediat cercetările.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, trupul neînsuflețit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Neamț, urmând ca necropsia să stabilească exact cauza morții și dacă există urme ale unei posibile agresiuni.
Până la clarificarea circumstanțelor, anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Denisa POPA

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut
NewsEdge Mircea Man, secretar general ANRE: Consumul scăzut de energie și gaze arată starea economiei românești
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare





