Clubul de robotică ”Eu codez” - true life story

Un medic și un inginer, Cristina și Cornel Ciurezu au renunțat la mica afacere de familie pe care o aveau pentru a le da copiilor o șansă să învețe să construiască roboței cu aplicații practice, folosind tehnologia. Totul a pornit de la proprii lor copii, Tudor și Bogdan, absolvenți ai Colegiului Național de Informatică, care erau pasionați de tehnologie. Între timp băieții lor au crescut, au terminat facultatea, și-au creat propriile cariere, dar au rămas pasionați de robotică, de automatizări și sunt, la rândul lor mentori pentru alți copii, în străinătate, acolo unde i-a dus viața. Primul sediu al clubului a fost, acum 8 ani, la mansarda firmei Metro Service din Piatra-Neamț.

”Matei este cu noi de la început, de când am pornit acest club. A crescut foarte frumos, a fost întotdeauna pasionat. Când a venit, începusem deja cursurile. Și noi, de obicei, nu mai luăm copii dacă am început cursul în grupă, pentru că e complicat. Și a venit mama și m-a rugat, că el e pasionat și sigur se va descurca, chiar dacă au trecut două luni. Și a avut foarte mare dreptate. Acum face parte din grupa mare și ne mândrim cu rezultatele lui”, povestește Cristina Ciurezu, înconjurată de copiii de la club.

Clubul reunește acum nu mai puțin de 80 de copii și adolescenți, care deja reușesc să-și uimească profesorii venind cu propriile idei pe care le pun în practică singuri.

”Ei învață să facă niște mecanisme mecanice pe care le programează să facă diverse task-uri automatizate. Asta înseamnă robot. Trebuie ca obiectul pe care l-au făcut să poată face ceva automatizat. Adică are și parte de fizică, are și parte de programare. Când am pornit pe acest drum, deja începuseră în România să se dezvolte cluburile de robotică, existau competiții. Am descoperit că sunt foarte mulți copiii pasionați de acest domeniu. Și domnul Ambroș de la Metro Service a fost alături de noi din acel moment, și chiar și acum îi sponsorizează pe copii, de fiecare dată când are posibilitatea, să ne ducem la competițiile internaționale”, rememorează Cristina Ciurezu

După 2-3 ani, pentru că cererile din partea copiilor și a părinților erau tot mai mari, s-au mutat într-un spațiu mai generos, unde copiii să se poată desfășura în voie.

De la un simplu anunț pe Facebook, așa cum a început totul, la o mulțime de premii de la competiții naționale și internaționale renumite, au fost o serie întreagă de transformări. Copiii au crescut, dar au continuat să vină la clubul în care s-au format și să le aducă soților Ciurezu tot mai multe motive de bucurie.

Membrii clubului sunt, în cea mai mare parte, elevi de la Colegiul Național de Informatică, de la ”Petru Rareș”, ”Hogaș”, dar și de la câteva școli din oraș. Unul dintre copii face naveta de la Roman, Ștefan este de la Bicaz. Cristina Ciurezu ar vrea să-și multiplice experiența, să deschidă mai multe astfel de cluburi în mai multe localități, dar încă nu a găsit oamenii pasionați care să-i ajute să-și pună în practică visele. Satisfacțiile soților Ciurezu sunt pe măsura rezultatelor. Evoluția a venit nu din numărul de participanți, de la an la an mai mulți, ci din premiile obținute la competiții, tot mai multe și mai încurajatoare.

Cel mai greu moment a fost în pandemie, când susțineau cursurile online. ”A fost îngrozitor de greu ce am vrut să facem! Aveam niște camere cu care filmam masa de robot și ei intrau pe niște softuri de acasă și puteau să-i manevreze. Ei mișcau robotul care era la mine acasă, pe podea. A fost greu, dar ne rugau părinții să nu ne oprim pentru că, altfel, copiii nu făceau nimic acasă toată ziua. Și efectiv filmam masa unde se mișca robotul cu telefonul. Era atât de fierbinte telefonul după o sesiune de jumătate de oră că trebuia să luăm o pauză de o oră să se răcească. A fost greu”, își amintește.

Imediat după aceea a început o adevărată explozie: la concursuri copiii câștigau tot mai multe premii, erau din ce în ce mai motivați.

“Cea mai mulțumitoare experiență pe care am trăit-o de când avem clubul, a fost când ne pregăteam pentru o competiție și ne-am trezit că ei au terminat proiectul fără ca noi să mai fi făcut nimic. Era o cutie, o numeau ei Chicken Box, un fel de easybox, dar pentru zonă rurală. Ideea era să-l achiziționeze oamenii și să adune 5-6-10 case de pe o stradă și să aibă o astfel de cutie la poartă, de unde curierii să poată lua ce este de livrat, când nu ești acasă. Deci, un fel de mini depozit pentru curierat”, mai spune Cristina Ciurezu. (A. CROITORU)