Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Ion Asaftei, a reprezentat instituția în deschiderea Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică (OIAA) pentru juniori, cu mândrie și prestanță. A fost atât de prestant, într-un costum verde mahon, încât audiența a avut momente în care s-a străduit să nu dea impresia că asistă la un moment comic.
Ion Asaftei a vorbit vreo două minute, în stilul său caracteristic, care se adaptează și la inaugurarea unui drum, pod sau la o paranghelie, dar a încheiat apoteotic, luând locul Creatorului când a spus cu un zâmbet de satisfacție în fața unui lucru bine făcut: “În fața atâtor minți luminate, invoc cuvintele Creatorului: Să fie lumină!”.
E drept că și ceilalți vorbitori de la festivitate dinaintea sa au făcut referiri la stele, boltă cerească, planete ș.a.m.d. date fiind disciplinele acestei competiții. Cineva a comentat în sală, printre zâmbete reținute: “O fi confundat festivitățile, credea că e la Hidroelectrica!”…
Cert este că Ion Asaftei are o obsesie pentru lumină, în multe dintre declarațiile, speech-urile sau intervențiile de la ședințele CJ Neamț a folosit expresii legate de lumină: “luminița de la capătul tunelului”, “insist să mă luminați dumneavoastră”, “să facem lumină în această problemă”, sunt expresii des folosite de veșnicul vicepreședinte. Probabil nivelul mult prea ridicat academic l-au făcut pe ”omul fără de care nu există Consiliul Județean” să facă trimitere la Biblie. Carte pe care nu ești nevoit să o citești, dacă mergi cu consecvență la biserică. (V.B.)
Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Iași. Incendiu la acoperișul unei pizzerii, din campusul studențesc Tudor Vladimirescu
NewsEdge Răspuns ferm pregătit de statul român după criza de securitate din Marea Neagră. Reacția președintelui Nicușor Dan
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere





Un comentariu
Dar râsetele din sală când elevii îi suflau micului prefect că e olimpiada internațională de astronomie nu olimpiada de …astrologie cum repeta obsesiv în discurs, nu le-ati surprins?