Compania Județeană APA SERV SA anunță întreruperea furnizării apei potabile astăzi, 26 noiembrie 2025, între orele 08:00 și 18:00, din cauza unor noi avarii identificate la conducta magistrală ce alimentează rezervorul R6, survenite în urma intervențiilor din data de 25 noiembrie.
Vor fi afectați utilizatorii din cartierul Dărmănești, cartierul Speranța, strada Izvoare (inclusiv Merlins Beverages) din Piatra Neamț, precum și locuitorii din comunele Gârcina, Girov și Dochia.
Deși finalizarea lucrărilor este estimată pentru astăzi, 26 noiembrie 2025, în jurul orei 18:00, reluarea furnizării apei la presiune optimă se va realiza abia în data de 27 noiembrie 2025, începând cu ora 08:00, ținând cont de timpul necesar pentru încărcarea instalațiilor și reechilibrarea sistemului.
(M.N.)




