George Lazăr, fostul președinte al PNL Neamț, acum revenit la meseria de bază, de avocat, pare să mai facă un pas spre revenirea în viața publică. După ce cu puțin timp în urmă ( amănunte aici ) a postat pe pagina sa de socializare un mesaj pro Trump, acum a revenit cu o nouă postare, de data aceasta pe un subiect care dezbină societatea românească : pensiile magistraților. Postarea în sine, interesantă din perspectiva om politic-avocat, merită citită. Noi consemnăm că George Lazăr, fostul candidat al PNL pentru șefia Consiliului Județean Neamț, cu rezultate foarte bune la alegerile locale la nivel de primării, dă din nou prilej de discuții referitoare la o posibilă reîntoarcere în arena politică. Mai ales că în PNL Neamț pare să fie o atmosferă destul de ”posomorâtă” în perspectiva viitoarelor alegeri pentru șefia filialei nemțene. (V.B.)
”Despre pensiile magistraților, din perspectiva unui om care trăiește Justiția „la firul ierbii” de peste 20 de ani
În toată dezbaterea din aceste luni despre pensiile magistraților simt nevoia să spun câteva lucruri din perspectiva mea: sunt de peste 20 de ani avocat, trăiesc în fiecare zi în instanțe, parchete, birouri de poliție, vorbesc cu judecători, procurori, grefieri, polițiști, personal auxiliar. Cunosc sistemul de justiție nu din studiouri TV, ci de la firul ierbii, de jos, din sălile de judecată și din dosarele care ne trec prin mână tuturor.
În primul rând, o clarificare: nu mi se pare normal ca un magistrat să se poată pensiona la 48–50 de ani, în plină maturitate profesională. În mod firesc, experiența contează enorm în actul de justiție, iar un judecător sau un procuror ajuns la 50+ de ani abia atunci este, de multe ori, la vârful formării sale profesionale și umane. Ar fi logic ca sistemul să știe să valorifice această experiență, nu să o împingă forțat spre ieșire.
Dar, în același timp, mi se pare la fel de nedrept și profund nerealist să ne prefacem că încărcarea actuală din instanțe este „normală”. Am văzut judecători cu 50, 60, chiar 80 de dosare într-o singură ședință de judecată. Oricine a fost măcar o dată într-o sală de judecată știe că nu poți analiza în profunzime atâtea cauze într-o singură zi, indiferent cât de bun profesionist ești. Asta nu mai e justiție, e coping.
Dacă vrem să discutăm serios despre pensii, trebuie să discutăm serios și despre numărul de magistrați din sistem, volumul de muncă și resursa umană. România are nevoie de mai mulți judecători și procurori, nu de magistrați storși de energie, care duc pe umeri zeci de dosare pe ședință și mii de dosare pe an. Nu poți cere performanță într-un sistem cronic subdimensionat.
Apoi vine partea despre care se vorbește prea puțin în spațiul public: restricțiile și limitările pe care magistrații le au în viața lor personală și profesională.
– Nu au voie să facă afaceri, să fie implicați în tot felul de combinații, în timp ce în societate „toată lumea face câte ceva pe lângă”.
– Li se cere o conduită ireproșabilă, rezervată, discretă, cu atenție la anturaje, la cum apar în public, la ce relații construiesc.
– Fiecare decizie a lor este comentată, criticată, disecată, uneori în mod brutal în spațiul public.
Le cerem – pe bună dreptate – să fie incoruptibili, să reziste la presiuni, la tentații, la influențe. Să nu le tremure mâna când dau soluții care nu sunt populare, dar sunt legale. Dar pentru asta, trebuie să acceptăm un adevăr simplu, care nu ține nici de „statul paralel”, nici de „privilegiați”:
Dacă vrei oameni corecți, bine pregătiți și independenți, trebuie să-i plătești corect.
Aici intră în discuție și pensiile. Nu poți să-i spui unui magistrat: „Vreau să fii inflexibil la corupție, vreau să reziști tuturor presiunilor, vreau să nu te gândești niciodată la bani când dai o soluție… dar te plătesc la nivelul la care abia îți ții familia pe linia de plutire, iar la bătrânețe te descurci cum poți.”
Așa ceva nu există nicăieri în lume. Performanța, integritatea și stabilitatea se plătesc, la stat sau la privat, în justiție sau în business.
Din păcate, în spațiul public s-a creat o antiteză falsă: magistrații sunt prezentați aproape ca niște dușmani ai poporului, „vinovați” că au salarii și pensii mai mari decât media. Sunt puși la zid, scoși în față ca exemplu negativ, ca și cum de acolo s-ar rezolva toate nedreptățile și frustrările din societate.
Este profund incorect și periculos. Nu de acolo pleacă marile probleme ale României.
Dacă vrem să fim cinstiți cu noi înșine, trebuie să spunem un lucru clar:
– vrem doctori buni – și e normal să fie bine plătiți, altfel pleacă sau se lasă de meserie;
– vrem dascăli buni – dar nu poți cere vocație și sacrificiu pe un salariu de subzistență;
– vrem polițiști, jandarmi, militari care să ne apere, să mențină ordinea publică, să reacționeze în situații de risc – și toate astea trebuie plătite;
– vrem funcționari publici competenți, amabili, eficienți, care să nu ne plimbe cu dosarul în brațe – și și asta costă;
– vrem magistrați curajoși, bine pregătiți, independenți, care să nu se teamă să condamne corupția și abuzul – dar aici, brusc, ne mirăm că asta presupune și o salarizare și o pensie pe măsură.
Nu spun că sistemul actual este perfect. Nu spun că nu există excese, abuzuri, inechități sau cazuri punctuale de oameni care au știut să profite de anumite portițe. Dar nu poți construi o politică publică serioasă pe baza unor excepții, nici pe baza emoției și a invidiei.
Reforma în justiție nu înseamnă doar să „tai” de la pensii.
Reforma înseamnă:
– să dimensionezi corect schema de personal;
– să reduci încărcătura de dosare pe judecător și procuror;
– să digitalizezi serios instanțele și parchetele;
– să întărești formarea profesională continuă;
– să asiguri o grilă de salarizare și un sistem de pensii care să atragă în sistem oameni foarte buni, nu doar pe cei dispuși să accepte orice.
Poți să fii de acord sau nu cu anumite praguri de vârstă pentru pensionare, putem discuta dacă 48–50 de ani este rezonabil sau nu (eu cred că nu), putem ajusta condițiile de vechime, formula de calcul a pensiei. Dar nu cred că soluția este demonizarea magistraților și transformarea lor în țintă publică.
Spun aceste lucruri nu din solidaritate de breaslă – eu sunt avocat, nu magistrat –, ci din respect pentru ideea de Justiție funcțională, independentă și credibilă. Nu poți avea așa ceva cu oameni umiliți, demonizați și plătiți sub nivelul responsabilității pe care o au.
La final, cred că ar trebui să ieșim din logica „noi versus ei” și să înțelegem un principiu simplu, care se aplică peste tot:
Dacă vrem performanță – în sănătate, în educație, în siguranță publică, în administrație sau în justiție – trebuie să fim pregătiți să o plătim. Restul e doar zgomot de fond”.
George Lazăr
