O femeie în vârstă de 76 de ani din comuna Borca, a fost salvată la timp din propria casă cuprinsă de flăcări, sâmbătă seară, 8 noiembrie. Autorul incendiului este chiar nepotul victimei, care a fost imobilizat și încătușat de polițiști la scurt timp după sosirea acestora la fața locului.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, incidentul s-a petrecut în satul Soci, în jurul orei 20:25. Pompierii de la Garda nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului și voluntarii SVSU Borca au fost chemați să intervină pentru stingerea incendiului, care se manifesta la acoperișul locuinței, cu risc de extindere la întreaga construcție.
Până la sosirea pompierilor, echipajul de poliție format din agenții Cezar Bodron, Andreea Roșu, Daniel Bârsan și Marius Arsinoaia a reușit să intre în casa cuprinsă de flăcări și să o scoată în siguranță pe femeia de 76 de ani. Victima, care a suferit un atac de panică, a fost asistată de echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital.
Conform comunicatului formulat de IPJ Neamț: „polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați, printr-un apel venit din Vatra Dornei, de o tânără care anunța că bunica sa, în vârstă de 76 de ani, se află într-un imobil cuprins de flăcări”.
În apropierea locuinței, polițiștii l-au depistat pe nepotul femeii, considerat principalul suspect. Tânărul a fost imobilizat și dus în custodia poliției, fiind bănuit că ar fi provocat intenționat incendiul.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea focului, care a distrus acoperișul casei, din lemn și azbest, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
Surse apropiate au declarat că tânărul, în vârstă de aproximativ 27 de ani, are probleme de sănătate și că ulterior incidentului, acesta a fost internat.
Denisa POPA
Foto-video: ISU Neamț ȘI IPJ Neamț
Punte între cer și pământ: Lecție de istorie și onoare predată de aviatorii băcăuani la Monumentul Eroilor de la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Brusturi- Etapa 10 din Liga 3, Seria 1: FC Bacău 2 a câștigat deja, 2-1 cu Odorheiul. Urmează meciurile Aerostarului și Oneștiului
- Performanță incredibilă la Buhuși: spitalul propus pentru desființare a cucerit trei premii de excelență la Romanian Healthcare Awards
- Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”
- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
Neamț. Două accidente în aceeași zi și acțiuni ale polițiștilor în trafic- De la Buhuși la Piatra-Neamț: spitalele Moldovei, în top la Romanian Healthcare Awards 2026
- Suceava. Acoperișul casei și o anexă, distruse într-un incendiu. Focul a pornit din camera tehnică
- A pornit mașina tatălui și a ajuns cu ea în curtea vecinului
- Ora de iarnă 2026 – în această noapte ora 04:00 devine ora 03:00




