După ce în 2024 au avut zeci de show-uri sold out în toată țara cu turneul „Regrete”, Sorin Pârcălab, Cristi Popesco și Toma pornesc din nou la drum și revin luna aceasta în Piatra Neamț cu cel mai așteptat show de stand-up comedy al toamnei. Trei dintre cei mai apreciați comedianți din România, nume pe care cu siguranță le recunoști din aparițiile lor constante în emisiunile de comedie de la televizor, de pe YouTube, din podcasturi sau din special-urile din ComedyBox.
Poate i-ai descoperit prima dată în „Una Scurtă”, poate ai râs cu lacrimi la „Râzi că Prostu’” sau poate ești unul dintre cei care nu ratează niciun episod din podcastul „Ceva Mărunt”. Indiferent cum ai ajuns să-i cunoști, acum ai ocazia să-i vezi LIVE, pe scenă, exact așa cum sunt ei: spontani, autentici, inteligenți și incomod de amuzanți.
Noul lor show se numește „Parțial Adevărat” și promite o experiență complet diferită față de ce ai mai văzut până acum. Este un show construit în stilul lor inconfundabil, în care observațiile din viața de zi cu zi se împletesc cu povești personale și situații absurde. Cei trei vin cu material complet nou, glume actuale, povești neașteptate și un show de comedie care te ține atent de la început până la final.
Este genul de seară în care vii să te relaxezi, să uiți de griji, să râzi alături de prieteni și să te bucuri de una dintre puținele experiențe care chiar se simt mai bine în realitate decât online. Atmosfera, energia de pe scenă și momentele spontane care apar doar atunci, pe loc, fac diferența. „Te așteptăm și pe tine să fii parte din această seară memorabilă pe 20 noiembrie, la Cinema Mon Amour. Ia-ți biletele din timp, au mai rămas doar câteva locuri disponibile. Nu rata show-ul despre care se va vorbi mult după ce se termină. Vino să râzi și să trăiești o seară memorabilă alături de comedianții tăi preferați”, anunță echipa de organizare a show-ului de stand-up comedy.
(G. S.)





