Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, Autostrada „Unirii” A8 bifează un nou pas important: toate contractele de supervizare pentru secțiunea montană Sărățeni–Pipirig (116 km) au fost atribuite, anunță ministrul Transporturilor și Infrastructurii, nemțeanul Ciprian Constantin Șerban. Practic, toate cele patru loturi de pe tronsonul de munte al A8, care traversează județele Mureș, Harghita și Neamț, au acum supervizori desemnați sau cu contractele deja semnate.
„Anul acesta au fost semnate toate cele patru contracte pentru construirea secțiunii de munte a Autostrăzii A8, cu o valoare totală de 18 miliarde de lei, iar începutul lui 2026 va însemna startul etapei de proiectare pentru această autostradă atât de așteptată”, a precizat ministrul Ciprian Constantin Șerban.
Cine va superviza lucrările pe loturile montane
În această săptămână, Compania Națională de Investiții Rutiere a mai bifat două contracte cheie:
- Lotul 1C Sărățeni–Joseni (32,4 km) – contractul de supervizare a fost atribuit Asocierii Activ Proiectare Infrastructură S.R.L. (Lider) – EMAY Uluslararası Mühendislik ve Müşavirlik Anonim Şirketi;
- Lotul 2B Grințieș–Pipirig (31,5 km) – cel mai dificil tronson al autostrăzii, contractul de supervizare a fost câștigat de asocierea Venturo Investment (Lider) – Ae Dozoring s.r.o., firme de inginerie din România și Slovacia.
Rolul supervizorului este esențial: monitorizează proiectarea și execuția lucrărilor, verifică respectarea proiectului, a standardelor tehnice și a calității materialelor și echipamentelor folosite. Pe secțiunea montană provocările sunt majore – sunt prevăzute 180 de poduri și pasaje și 38 de tuneluri, ceea ce transformă A8 într-unul dintre cele mai complexe proiecte de infrastructură rutieră din România.
Miza pentru Neamț
Pentru județul Neamț, finalizarea procedurilor de atribuire pe secțiunea montană Sărățeni–Pipirig înseamnă un semnal clar că A8 intră într-o etapă concretă, cu contracte de proiectare și execuție semnate și cu supervizori desemnați. Lotul Grințieș–Pipirig, care străbate zona de munte a județului, este considerat cel mai dificil, dar și unul dintre cele mai importante pentru conectarea Moldovei la rețeaua națională de autostrăzi.
Faptul că, în acest moment, la conducerea Ministerului Transporturilor se află un ministru originar din Neamț, Ciprian Constantin Șerban, amplifică așteptările comunității locale ca lucrările să avanseze cu mai puține blocaje birocratice.
Dacă termenele anunțate sunt respectate, începutul anului 2026 va marca debutul efectiv al etapei de proiectare pentru secțiunea montană a Autostrăzii A8.
M.N.
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital





