Scaunul de director al Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” va fi ocupat tot de un interimar, în condițiile în care rezultatele oficiale la proba de analiză a proiectului de management, afișate miercuri, 17 decembrie, indică faptul că toți candidații rămași în cursă au primit „respins”.

Niciunul dintre proiectele de management prezentate nu au reușit să convingă comisia de concurs, astfel încât nimeni nu a mai ajuns la proba interviului.
La cel de-al doilea concurs organizat anul acesta, după demisia lui Carmen Nastasă (detalii reciti aici), au fost patru înscriși. Însă, Daniela David a pierdut din start, la analiza dosarelor, pentru că a încălcat condiția privind confidențialitatea. Ceilalți trei candidați, potrivit unor surse, au Sebastian Coroi, Vasilica Stoiciu Frunză şi Anica Luncanu sunt cei trei care au picat examenul privind proiectul de management de astăzi.
Șefia centrului pentru cultură pare marcată de umbra interimatului și nu va scăpa prea curând, numai în ultimele două luni la conducere s-au perindat doi directori interimari. Mai întâi, plasticianul Radu Macavei, care din start a avut îndoieli (recitiți aici) și a demisionat înainte de sfârșitul lunii octombrie – luna în care a fost numit.
Cel de-al doilea interimar, Ionuț Cudalbu (detalii aici) nici măcar nu s-a înscris la concurs. El este, cel mai probabil, cel care va asigura interimatul în continuare, până la organizarea celui de-al treilea concurs pentru funcția de director.
Poate trei o fi cifra cu noroc!
Angela Croitoru
Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
Bacău. Incendiu la un adăpost de animale din localitatea Ghimeș-Făget- Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT
- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație
- Botoșani. Bijuterii de 1.732.000 de lei găsite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare





