La nivel global, cuadratura Mercur-Neptun (1 ianuarie 2026), precum și Mercur în cuadratură cu Saturn (31 decembrie 2025 – Revelion) indică un început de an marcat de confuzie informațională, mesaje contradictorii și dificultăți în stabilirea adevărului. Pot apărea știri neclare, erori de comunicare, manipulare mediatică sau vor fi făcute promisiuni greu de respectat. Liderii pot transmite semnale ambigue, iar populația poate resimți o stare de oboseală mentală și neîncredere. Pe fond creativ și cultural, lumea poate asista la un val puternic de expresie artistică și căutări spirituale. Pentru România, aceste aspecte astrologice pot accentua neclaritatea deciziilor politice și administrative, întârzieri, confuzii legislative sau dificultăți în comunicarea publică. Există riscul ca mesajele oficiale să fie percepute ca incomplete sau neconvingătoare. Relația Mercur-Saturn recomandă responsabilitate, rigoare și structură, iar lecția colectivă este maturizarea discursului public și asumarea adevărului, chiar dacă este incomod. În același timp, influența Mercur-Neptun favorizează cultura, arta, spiritualitatea și reflecția profundă. România poate găsi sens și coeziune prin valori umane, creativitate și solidaritate, dacă se evită iluziile și se întoarce la discernământ, educație și dialog onest. LA MULȚI ANI!
Berbec – Surpriză, odihnă, relansare predispun astrele de sărbători. Ajunul Anului Nou, 31 decembrie, aduce pentru Berbec o energie imprevizibilă: Luna în tranzit prin Gemeni, în conjuncție cu Uranus, anunță surprize, schimbări de plan și momente electrizante chiar la miezul nopții. Berbecii să fie pregătiți pentru un Revelion diferit, cu evenimente neașteptate, dar memorabile. Să ridice paharul pentru un An Nou promițător, deoarece a doua jumătate a lui 2026 poate aduce dragoste și romantism intens, odată cu intrarea lui Jupiter în Leu la final de iunie, timp de 12 luni de dezvoltare și noroc. După o lună solicitantă, nativii doresc liniște, odihnă și companie selectă. Pe 1 ianuarie nativii își reîncarcă energia și optimismul. La început de an, Venus și Marte se apropie de conjuncția din 7 ianuarie 2026, activând Casa carierei: superiorii sunt impresionați, iar recunoașterea profesională nu întârzie să apară.
Taur – Dragoste, energie și creativitate îi așteaptă pe nativii din Taur. Perioada 27 decembrie-1 ianuarie este marcată de conjuncția Soarelui cu Venus, un tranzit care aduce iubire, armonie, pace interioară și dorința de apropiere emoțională. Relațiile romantice, creativitatea și finanțele sunt favorizate, iar atmosfera este ideală pentru socializare, petreceri, relaxare și momente plăcute alături de copii. Între 30 decembrie și 11 ianuarie, Soarele în conjuncție cu Marte, amplifică energia, curajul și inițiativa Taurilor. Este un interval excelent pentru proiecte noi, activitate fizică și afirmare personală. Carisma și atractivitatea sexuală ale nativilor sunt la cote ridicate. Din 31 decembrie până pe 10 ianuarie, influența lui Venus consolidează romantismul. Venus transformă începutul de an într-o perioadă caldă și plină de bucurie.
Gemeni – Emoții, atenție și surprize sunt anunțate de horoscopul finalului de an. Perioada de final de an aduce emoții intense și momente speciale alături de cei dragi. Până în Ajunul Anului Nou, pe 31 decembrie, Luna se află în zodia Gemeni, favorizând o sărbători plăcute, perfect adaptată stilului nativilor. Este momentul ideal ca noul an să fie întâmpinat alături de persoana sau persoanele cele mai importante din viața lor. Pe 3 ianuarie, Luna Plină în Rac se va face simțită din plin și poate aduce un cadou valoros, bani sau un sprijin financiar neașteptat-un început de an promițător. Între 28-31 decembrie, Mercur în cuadratură cu Saturn, iar apoi cu Neptun (31 decembrie-2 ianuarie), cere prudență în comunicare. Acum se evită deciziile impulsive, se verifică documentele. Claritatea și moderația sunt cheia acestui început de an.
Rac – Emoții, intimitate și bucurie predispun astrele pentru nativii din Rac la final de an. Revelionul 2026 se anunță calm, cald și profund emoțional. În ajunul Anului Nou, pe 31 decembrie, Luna în tranzit prin Gemeni îndeamnă nativii spre discreție și apropiere sufletească. Ei nu prea simt nevoia unei petreceri zgomotoase, ci mai degrabă a unei întâlniri intime cu câțiva prieteni apropiați sau cu persoana iubită. O cină elegantă, acasă sau într-un restaurant romantic, este alegerea perfectă pentru a întâmpina anul 2026. Dacă vor primi o invitație la o petrecere restrânsă, Racii să accepte fără ezitare-va fi un eveniment rafinat și plin de farmec. În lipsa invitațiilor, nativii să organizeze ei un micro-revelion. Luna Plină din 3 ianuarie cade în Rac și își va face simțită energia încă din ultimele zile ale anului 2025, amplificând emoțiile pozitive, bucuria și sentimentul de apartenență. Este un început de an care hrănește sufletul.
Leu – Surprize, prieteni și reușite predispun astrele pentru nativii din Leu. Ajunul Anului Nou este momentul-cheie al sezonului festiv. Pe 31 decembrie, Luna în tranzit prin Gemeni luminează Casa vieții sociale și a distracției Leilor. Nativii vor întâmpina Anul Nou alături de prieteni, într-o atmosferă plină de voie bună. Dacă nu primesc invitații, să organizeze ei o petrecere restrânsă-nimeni nu știe să anime o seară mai bine decât un Leu. Luna se va afla aproape de Uranus, planeta surprizelor, astfel că, nativii să se pregătească pentru evenimente neașteptate, dar extrem de plăcute. Indiferent ce planuri au, realitatea le poate depăși. Mercur oferă tact, diplomație și claritate mentală, ajutând Leii să negocieze, să rezolve conflicte și să-și pună ideile în practică. Este un final de an excelent pentru socializare, relaxare și începuturi promițătoare în 2026.
Fecioară – Iubire, relaxare și inițiative curajoase sunt punctele forte ale Fecioarelor. În perioada 27 decembrie-1 ianuarie, horoscopul anunță una dintre cele mai armonioase influențe astrale ale sezonului. Soarele în conjuncție cu Venus favorizează iubirea, pacea interioară și apropierea emoțională. Relațiile amoroase, creativitatea și finanțele sunt susținute, iar dorința de a se bucura de viață a nativilor, crește. Este un moment ideal pentru petreceri, distracție, timp petrecut cu copiii sau pur și simplu pentru relaxare în confortul propriei case. Începând cu 31 decembrie și până pe 10 ianuarie, Venus reduce stresul și aduce farmec, popularitate și o stare de bine, mai ales de Revelion. Soarele în conjuncție cu Marte, oferă nativilor energie, curaj și inițiativă. Este o perioadă excelentă pentru proiecte noi, activitate fizică și întâlniri pasionale, dar și pentru a apăra valorile și pe cei dragi.
Balanță – Iubire, călătorii și echilibru emoțional oferă astrele la început de an 2026. Pentru Balanță, seara preferată a sărbătorilor va fi, fără îndoială, Ajunul Anului Nou, pe 31 decembrie, când Luna în tranzit prin Gemeni se armonizează perfect cu Elementul de Aer al zodiei. Este o noapte ideală pentru socializare, bucurie și conexiuni autentice. Chiar dacă nu au un partener sau își asumă temporar responsabilități de familie, energia zilei îi va ajuta să se distreze pe cinste. Unii nativi vor întâmpina Anul Nou într-o călătorie, poate pe un țărm îndepărtat, transformând Revelionul 2026 într-o amintire de neuitat. Între 25 decembrie-1 ianuarie, conjuncția Soarelui cu Venus poate aduce tensiuni în viața amoroasă, apelând la compromisuri și maturitate emoțională. Această energie poate fi canalizată excelent spre creativitate, artă, muzică sau decorarea casei, ajutând nativii să regăsească echilibrul interior.
Scorpion – Dragoste, eliberare și noi începuturi predispune horoscopul pentru Scorpioni. Începutul de an aduce transformări profunde. Saturn în Casa iubirii, acopiilor și a creativității poate accentua griji legate de cheltuielile pentru copii sau privind restricțiile în viața romantică. Vestea excelentă este că, Saturn părăsește acest sector în februarie 2026 și nu va reveni decât în 2052-semn clar de eliberare și ușurare. Revelionul poate fi liniștit, exact pe gustul nativilor, dar Luna Plină din 3 ianuarie în Rac va fi una dintre cele mai frumoase ale anului-Scorpionii devin nerăbdători să întâlnească oameni noi și să-și facă prieteni noi. Întreaga lună ianuarie este deosebită. Între 27 decembrie-1 ianuarie, Soarele conjunct Venus aduce iubire, armonie și bucurie, iar între 30 decembrie-11 ianuarie, Soarele conjunct cu Marte oferă curaj, magnetism și energie pentru noi începuturi. Ianuarie strălucește-sunt favorizate prieteniile noi, romantismul și proiectele îndrăznețe.
Săgetător – Energie, relații și noi începuturi sunt câteva direcții luminate de astre pentru Săgetători. Perioada sărbătorilor de iarnă culminează cu Ajunul Anului Nou, când Luna în tranzit prin Gemeni aduce dinamism, socializare și entuziasm. Săgetătorii care se află într-o relație armonioasă, să încurajeze partenerul să facă planurile – surprizele vor fi plăcute, iar nativii vor avea doar de câștigat. Compatibilitatea dintre Luna în Gemeni (Aer) și Soarele în Săgetător (Foc) susține bucuria, flirtul și dorința de nou. Revelionul oferă nativilor energie, vitalitate și încredere, fiind momentul ideal pentru a avea intenții clare pentru 2026 și pentru a face o impresie excelentă asupra persoanelor influente. Pe 30 decembrie, Mercur în cuadratură cu Saturn cere prudență: acum se verifică documente, se evită concluziile grăbite și se cer sfaturi avizate în chestiuni legale sau profesionale.
Capricorn – Angajament, stabilitate, recompense sunt aspectele favorizate astre la final de an. Pentru Capricorni, perioada de Revelion și începutul anului 2026 aduce momente decisive în plan afectiv și multă energie de afirmare. Luna Plină în Rac din 3 ianuarie activează Casa căsătoriei și a parteneriatelor, iar emoțiile se simt încă din Ajunul Anului Nou. Unii Capricorni se pot logodi la miezul nopții, sub artificii, în timp ce, aceia căsătoriți, pot primi vești excelente de la partener. Între 30 decembrie și 11 ianuarie, Soarele în conjuncție cu Marte amplifică inițiativa, curajul și magnetismul personal, fiind o perioadă excelentă pentru noi proiecte, sport și afirmare. Venus aduce armonie, romantism și popularitate, favorizând întâlnirile, câștigurile financiare și bucuria socializării în prima decadă din ianuarie.
Vărsător – Afirmare, armonie, claritate financiară oferă astrele la început de an Vărsătorilor. Perioada 30 decembrie-11 ianuarie este una intensă și productivă pentru nativii din Vărsător. Soarele în conjuncție cu Marte până pe 9 ianuarie aduce energie, inițiativă, curaj și dorința de a începe proiecte noi. Este un moment excelent pentru afirmare personală, activitate fizică și decizii ferme. Carisma și atractivitatea Vărsătorilor sunt accentuate, favorizând întâlnirile și relațiile pasionale. Soarele în conjuncție cu Venus între 31 decembrie și 10 ianuarie aduce armonie, iubire și dorință de socializare. Revelionul poate fi plin de farmec, iar relațiile devin mai calde și mai conciliante. Un aspect esențial este ieșirea definitivă a lui Neptun din Casa banilor (ianuarie 2026), semn că începe o etapă de claritate financiară, gestionare mai matură a resurselor și stabilitate pe termen lung.
Pești – Romantism, bucurie, conectare sunt stările accentuate de astre la trecerea dintre ani. Ajunul Anului Nou este sub influența Lunii în tranzit prin Gemeni, activând dorința de mișcare, schimbare și comunicare. Pentru nativii Pești, acest tranzit poate indica o călătorie spontană sau sărbătorirea Revelionului într-un alt oraș, alături de persoana iubită sau de un frate ori o soră. Atmosfera este veselă, echilibrată și plină de recunoștință. Până pe 2 ianuarie, Venus oferă oportunități în dragoste și bani, favorizând complimentele, cadourile și gesturile de afecțiune. Abilitățile sociale ale nativilor sunt la cote maxime, fiind o perioadă excelentă pentru întâlniri și noi prietenii. Între 31 decembrie și 10 ianuarie, Soarele în conjuncție cu Venus amplifică iubirea, armonia și creativitatea. Începutul anului 2026 este un moment ideal pentru relaxare, distracție, romantism și bucuria de a fi împreună cu cei dragi.