Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) ApaServ a votat noul Consiliu de Administrație în ședința de luni, 15 decembrie. Anterior acestui demers, dosarele tuturor celor șapte membri provizorii ai CA-ului au fost trimise către Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Public (AMEPIP) care trebuia să-și dea avizul.
Agenția a decis, în baza unei modificări aduse Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 109/ 2011 privind guvernanța corporatistă, că numărul membrilor CA ApaServ trebuie să fie 5 și nu 7.
„După CCR, C.A.- ul ApaServ trebuie să fie format din 5 și nu 7 membri. Toți am fost numiți provizoriu, s-au numit numai membri care au corespuns din punctul de vedere al AMEPIP, Răzvan Cuc și Florentina Luca -Moise au rămas sub linie”, a confirmat Vlad Angheluță, directorul Companiei Județene ApaServ Neamț.
Pe lângă directorul Vlad Angheluță, din CA-ul definitiv, cu calitatea de administratori, mai sunt Gheorghe Stanciu, Elena Acsinte, Claudiu Gaman și Octavian Diaconița (detalii recitiți aici ).
Cum un necaz nu vine niciodată singur, după ce luni, 15 decembrie, a aflat că nu mai face parte din CA-ul ApaServ, marți, Răzvan Cuc a fost reținut de procurorii DNA pentru complicitate la dare de mită, în urma unor percheziții (detalii pe acest subiect regăsiți aici și aici.
Angela Croitoru
Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți



„După CCR, C.A.- ul ApaServ trebuie să fie format din 5 și nu 7 membri. Toți am fost numiți provizoriu, s-au numit numai membri care au corespuns din punctul de vedere al AMEPIP, Răzvan Cuc și Florentina Luca -Moise au rămas sub linie”, a confirmat Vlad Angheluță, directorul Companiei Județene ApaServ Neamț.

