Lecția lui Iuliu Maniu la 1 Decembrie 1918: ”Nu trebuie așteptat nimic dela împărați străini”

Istoriografia românească s-a ferit să scoată în evidență rolul și locul unei personalități politice precum cea a lui Iuliu Maniu în înfăptuirea Unirii din 1918. Personalitate covârșitoare a istoriei României, Maniu a fost trecut de comuniști la subsolul istoriei, pentru că li s-a opus constant și categoric. A murit în temnița de la Sighet, transformată de comuniști în cimitir al dizidenților. Eroul Unirii, omul care a organizat Adunarea de la Alba-Iulia a murit umilit și bolnav și nu se știe exact unde a fost îngropat.

Nu se poate vorbi despre Maniu într-un articol de ziar. Astăzi, ne oprim asupra momentului 1 Decembrie 1918 și a mesajului transmis prin discursul său de atunci. Un mesaj care se poate constitui și astăzi într-un program de țară.

* Omagiu celor care au făcut posibilă Unirea

”Dacă privim șirul nesfârșit al suferințelor grele cari le-a îndurat Neamul Românesc timp de veacuri, dacă ne aducem aminte de sutele de mii de martiri, care și-au jertfit viața pentru acest neam, precum și de durerile sufletești, care sute de ani au amărât viața strămoșilor noștri – nu știm cu ce să mulțumim noi, generația de azi, că suntem învredniciți de soartă, să ajungem tocmai noi ziua sfântă de azi, și după atâtea suferințe ale înaintașilor noștri, tocmai noi să fim împărtășiți de o atât de mare înălțare sufletească. (…)

Cuvântul cel dintâi al meu este cel al dorinței, să ne închinăm adânc înaintea marilor umbre ale soldaților români, morți pentru desrobirea noastră, și înaintea soldaților români, care și azi luptă pentru a înfăptui unirea tuturor Românilor, și înaintea marelui și gloriosului ei Căpitan Majestatea Sa Regele Ferdinand și întregei Sale Dinastii. (Întreaga adunare se ridică în picioare și aclamă timp îndelungat: Trăiască Regele Ferdinand! Trăiască Regele României Mari! Trăiască Regina Maria!)”.

* ”Nu trebuie așteptat nimic dela împărați străini”

O parte a discursului parcă este scrisă pentru politicienii români de acum:

”Istoria ne-a învățat să credem în adevărul cuvintelor, că n-ai să aștepți nimic dela împărați străini, nici dela fiii altor neamuri. Bine poți să aștepți singur numai de la propriile tale puteri.

Dovedindu-ni-se acest adevăr peste orice îndoială, datoria noastră nu poate fi alta, decât să cercetăm, cu cea mai mare grijă, unde găsim întreaga forță proprie, care ne poate menține în viitor și ne poate garanta mărirea și gloria Neamului pentru totdeauna. (…)

Este de ajuns să pun în vederea Onoratei Adunării Naționale, că unirea tuturor Românilor într-un singur regat și într-un nedespărțit Stat este nu numai un ideal sfânt, isvorât din trecutul nostru și din Comoara vieții noastre sufletești, ci este și un drept indiscutabil al nostru, în baza ființei noastre naționale unitare.

Noi, fiii Națiunei Române de pretutindeni suntem de aceeași obârșie, de aceeași fire, cu o singură și unitară limbă și cultură și suntem încălziți de aceleași tradiții sfinte și de aceleași aspirații mărețe”.

*Transilvania, leagănul românismului

”Dar, în deosebi, noi Românii din Transilvania, Banat și Ungaria, suntem în drept și avem datoria să pretindem această unire, pentru că aici a fost leagănul românismului. Nu se poate, ca o crudă barbarie să ne forțeze, ca însăși Vatra Neamului românesc, leagănul aspirațiilor românești, să fie despărțit de trupul întregei națiuni deja unite!

Noi nu ne putem închipui viața mai departe fără a fi împreună cu întreg neamul românesc și mai bine voim moartea, decât o viață de sclav umilit, despărțit de frații săi. (Lungi și furtunoase aprobări)

Este evident, că aclamațiile Dumneavoastră, cu care ați întâmpinat proiectul nostru de rezoluțiune nu sunt numai flori frumoase și trecătoare, a sentimentelor și a însuflețirei naționale ci sunt o urmare firească a unei convingeri adânci și nestrămutate, isvorâte din vederi științifice adoptate de civilizația omenească.

Dar și considerațiile de natură practică privind închegarea într-o singură forță unitară a întreg neamului românesc.

Cum vom putea noi apăra între împrejurări radical schimbat și pe viitor ființa noastră națională și comorile noastre sufletești, fără a opune pericolelor din afară întreaga noastră forță națională? Cum vom putea noi menține integritatea etnică a teritoriului nostru dacă dezvoltarea vieții noastre culturale și economice nu va fi sub scutul întregului neam românesc? Cum vom putea noi exista izolați și divizați, când toate popoarele din jurul nostru au înfăptuit deja unitatea națională a lor? Rupți și împrăștiați între diverse împărății, ne vom sfărâma neamurile vecine și vor trece peste noi cum trec valorile turbate peste corăbiile naufragiate, lipsite de mâna tare a cârmaciului”.

Unirea – triumful libertății omenești

Discursul lui Maniu nu ocolește deloc pericolele care pândeau Unirea, pericole care, foarte curând, în 1940, duceau la o primă rupere a ceea ce au înfăptuit românii în 1918.

”Să trecem însă cu vederea că, în calea împlinirii idealului nostru, nu dăm numai de prieteni, ci și de dușmani, cari, mânați de interesul lor rău priceput, se vor sili cu siguranță să împiedice înfăptuirea hotărârii noastre.

Nu-i iertat să lăsăm necombătută nici bănuiala celor neorientați, nici intriga dușmanilor noștri.

Trebuie să constatăm clar și peste orice îndoială, ce înțelegem noi sub dreptate, pe care vrem să o înfăptuim, și să lămurim cum pricepem noi libertatea și unitatea națiunii noastre.

Pentru înlăturarea oricăror îndoieli asupra intențiunilor poporului românesc, am ținut de lipsă, ca în proiectul de rezoluțiune, ce am prezentat, să precizăm principiile, cari ne conduc, în fața cărora, – sunt convins – toate intrigile dușmanului trebuie să amuțească. Am ținut să accentuăm aceste principii, cari de altfel fiind totdeauna aproape de sufletul nostru sunt de sine înțeles și pentru a da o icoană întreagă a credeului nostru politic.

Noi, Onorată Adunare Națională, privim în înfăptuirea unității noastre naționale un triumf al Libertății omenești.

Noi nu voim să devenim din oprimați, oprimatori, din asupriți asupritori. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor și a tuturor cetățenilor. Noi propunem decretarea unirei cu Regatul României a întregei Transilvanii, a întregului Banat și a întregului teritoriu locuit de Români al Ungariei. Pe aceste teritorii locuiesc însă și alte neamuri, cu alte însușiri și alte tradiții. Noi nu voim să răpim individualitatea etnică nici ființa națională a acestor neamuri. Noi nu voim să răpim limba nimănui, ci vrem ca fiecare om să aleagă liber limba și credința în care vrea să trăiască atât în viața lui particulară cât și în legătura cu viața de Stat. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe care le-am vărsat noi atâtea veacuri, și nu voim să sugem puterea nimănui așa, cum a fost suptă a noastră veacuri de-a rândul. Noi ne încredem în trăinicia noastră și în vrednicia proprie și nu vrem să istovim forțele altora”.

Profeția lui Maniu

În același discurs, a fost reiterat crezul politic al lui Maniu, acela că doar un regim profund democratic poate păstra România intactă. Din păcate, cuvintele sale au fost profetice: când țara a intrat sub regimuri dictatoriale, a început disoluția statului național unitar.

”Este adânc înrădăcinată în noi convingerea că numai un regim cu adevărat demografic ne poate întări țara și înălța Neamul. Trebuie să avem colaborarea organică a tuturor păturilor sociale și a tuturor cetățenilor în serviciul prosperității Statului Român. Un Stat modern, îndeosebi în vremuri agitate, cum sunt cele de azi, pretinde mari sacrificii dela cetățenii săi. Aceste sacrificii le pot presta cetățenii numai atunci, dacă sunt în putință, de-și desvolta toate forțele lor; iar aceasta numai pe lângă o deplină libertate pot să o facă. De aceea libertățile interne ale cetățenilor trebuie să crească în raport cu sforțările externe ale Statului. Nu se poate spera ca cetățeni fără drepturi și ținuți în întunerec sufletesc și în mizerie socială să devie stâlpii siguri ai unui Stat modern. Deplina libertate și egala împărtășire în puterea de Stat a cetățenilor, este singura bază solidă a desvoltării unui stat”.

Valentin BĂLĂNESCU