Moțiunea simplă inițiată de AUR și susținută de senatorii PSD (detalii aici) împotriva ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a trecut luni, 15 decembrie, la Senat. Au fost 118 senatori prezenți, din care 74 au votat „pentru”, 43 „împotrivă” și unul s-a abținut.
În plenul Senatului, ministrul Mediului Diana Buzoianu a susținut o adevărată tiradă, cu ironii la adresa celor care au susținut moțiunea: „Moţiunea de astăzi nu este un document politic, este mai degrabă un film prost, fără scenariu, fără acţiune şi cu foarte mult fum. Dacă este să o spunem până la capăt, aceasta nu este o moţiune simplă. Este o moţiune Bambilici, care a fost cerută de PSD şi livrată, executată, ca şi cum ar fi zis: săriţi, au sărit imediat, de către AUR şi SOS. Moţiunea de faţă nu este despre apă, este despre setea de spectacol. Moţiunea de astăzi nu este despre a găsi soluţii, este despre a găsi nişte vinovaţi fabricaţi. Dacă moţiunea aceasta ar fi fost un text onest, ea ar fi avut atribuţii, ar fi avut documente. Sigur, o moţiune la comandă este şi despre cum strigi mai tare, atunci când nu ai soluţii”.
Două tabere: pleacă sau rămâne, premierul decide!
Din punct de vedere juridic, nu există consecințe, procedurile din cele două camere prevăd o astfel de formulă de vot ca un „vot de blam” dat unui ministru.
Fostul ministru al Justiției, Robert Cazanciuc, susține însă – citat de presa centrală, că aprobarea unei moțiuni simple obligă ministrul vizat să demisioneze, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, premierul are responsabilitatea de a dispune revocarea acestuia pentru a respecta principiul controlului parlamentar asupra Guvernului.
Dar, Diana Buzoianu a spus răspicat că nu va pleca, indiferent de rezultatul moțiunii de cenzură.
Imediat după vot, Dominic Fritz, liderul USR a postat pe Facebook un mesaj în care spune că votul de astăzi din Senat nu schimbă nimic și îl acuză pe liderul PSD că a încălcat protocolul de coaliție.
„Diana Buzoianu nu pleacă nicăieri. Chiar dacă PSD și AUR au votat cot la cot moțiunea simplă împotriva ministrei USR a mediului.
USR nu abdică de la misiunea pe care și-a asumat-o Guvernul Bolojan: reforma statului român. Rămânem în coaliție! Diana Buzoianu are toată susținerea a noastră și a premierului să continue reformele pe care le-a început. O moțiune simplă nu are drept consecință demiterea ministrului.
Miza PSD-ului și a partenerilor lor din AUR e tocmai să distragă atenția de la subiectul care macină zilele astea România: justiția capturată. Ați observat că tot zgomotul în jurul Dianei este acompaniat de o tăcere totală din partea AUR și PSD în ceea ce privește justiția?
Sorin Grindeanu trebuie să explice de ce PSD a încălcat protocolul de coaliție semnat de el, care prevede explicit că nu se vor vota moțiuni împotriva vreunui membru al Guvernului”, a spus Fritz.
Rămâne de văzut care va fi reacția premierului Ilie Bolojan, cel care are un cuvânt greu de spus în privința oricărui membru al guvernului și dacă coaliția va rezista și în fața acestui nou scandal, în condițiile în care PSD dă semne tot mai clare că nu mai dorește să guverneze alături de USR.
Angela Croitoru
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)
- Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală



