Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău a găzduit, în perioada 5- 7 decembrie, Concursul național interdisciplinar de matematică – fizică „Vrănceanu – Procopiu”.
Județul Neamț a fost reprezentat la prestigiosul concurs de doi elevi ai Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, a căror performanță a fost răsplătită cu premiul al III-lea pentru elevul Matei-Daniel Dieaconu (profesori coordonatori Adrian Sandovici și Grigoruță Oniciuc) și mențiune – elevului Tudor -Gabriel Atomulesei, pregătit de profesorii Irinel Cozma și Mariana Frenți.
Elevul Matei-Daniel Dieaconu este unul dintre performerii Neamțului, a participat în fiecare an la acest concurs, anul trecut obținând mențiune, este olimpic la mai multe discipline cu premii și rezultate excepționale an de an, primele premii la concursuri obținându-le încă de la vârsta fragedă de doar 7 ani (detalii puteți reciti aici și aici)
Inspectoratul Școlar al Județului (ISJ) Neamț îi felicită atât pe elevi, pentru rezultatele obținute la nivel național, cât și pe profesorii coordonatori și pe părinți.
77 de liceeni din mai multe județe ale țării și-au testat cunoștințele în această competiție de tradiție, într-o probă, care a durat 4 ore, și a constat în rezolvarea a 2 probleme de matematică și 2 probleme de fizică, din programa de liceu aferentă clasei fiecărui candidat, ce a cuprins și materia anilor școlari anteriori, cu un grad înalt de dificultate.
La final s-au acordat premii la fiecare an de studiu/clasă, premiile I-III și mențiuni pentru 15% din numărul participanților la anul de studiu/clasa respectivă, cu respectarea ierarhiei valorice.
A.C.
Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți




