Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv în dosarul în care Ioan Filip, primarul comunei Zănești, a contestat prelungirea arestării preventive în dosarul penal în care este cercetat pentru presupuse fapte de corupție. În ședința din 12 decembrie magistrații au respins acțiunea primarului ca nefondată și au menținut privarea de libertate. Decizia este definitivă.

„În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, raportat la art. 204 Cod de procedură penală respinge contestația formulată de inculpatul FILIP IOAN împotriva încheierii penale nr. 533 din 05.12.2025 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul cu nr. 4418/110/2025, ca fiind neîntemeiată. Menține încheierea contestată. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă contestatorul să plătească către stat suma de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția inculpatului și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 12 decembrie 2025”, conform Curții de Apel Bacău.
Prin hotărârea instanței de fond, Tribunalul Bacău, măsura este valabilă în perioada 12 decembrie 2025 – 10 ianuarie 2026, ceea ce înseamnă că Ioan Filip va petrece în arest atât Crăciunul cât și revelionul. Totuși acesta mai poate promova alte acțiuni, precum înlocuire măsură preventivă, întrebarea fiind nu doar dacă va fi admisă ci dacă există timpul fizic necesar pentru ca acțiunea să ajungă să fie înregistrată pe rolul instanței și să intre la judecată atât la fond cât și în apel până la finalul anului.
Reamintim că necazurile primarului Ioan Filip au început pe 11 noiembrie când au avut loc mai multe percheziții în Zănești într-un dosar penal în care au fost reținute patru persoane, primarul, doi angajați din primărie și administratorul unei societăți comerciale (amănunte aici ). Ulterior a fost arestat doar primarul Ioan Filip pentru 30 de zile (amănunte aici ), apoi măsura a fost prelungită cu încă o lună.
(G. S.)
Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău- Dofteana/Cinci răniți după o coliziune dintre un BMW și un microbuz de pasageri, pe DN 12A
- Lucian Viziteu, primarul Bacăului, în prim plan la congresul USR: „Candidez pentru o schimbare de direcție”
- Schimbare de conducere la Palatul Administrativ: Valentin Ivancea revine în funcția de prefect al județului Bacău
- BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor
L3S1 Prima clasată (CSM Vaslui) primește vizita ultimei clasate (CSM Ceahlăul)- Brumar debutează cu precipitații, iar la munte se anunță strat de nea
- Neamț. Razie în trafic – cinci șoferi au fost depistați sub influența alcoolului
- Bacău. Accident în care au fost implicate 13 persoane – 5 au ajuns la spital
- Echipe din patru județe ale Moldovei participă la ROBOFEST 2026, alături de concurenți din 34 de țări





