Un nemţean de seamă: Dumitru Almaș, părintele „Povestirilor istorice”

Dumitru Almaș este una dintre marile personalităţi ale Neamţului, cu o notorietate deosebită în special datorită „Povestirilor istorice”. A avut o activitate prolifică ca prozator, istoric, scriitor, publicist, profesor universitar și scenarist pentru Teatrul Național Radiofonic. De ce „Povestiri istorice”? „M-am ostenit a o alcătui dintr-o stăruitoare poruncă lăuntrică, numită râvna de a ajuta micuţii noştri preşcolari şi şcolari, copiii noştri dragi, să înceapă a desluşi, încă din fragedă pruncie, câte ceva din adevărul istoriei şi din lumina legendelor patriei. Mi-a plăcut a mă osteni scriind-o, cu gândul de a-i face să simtă, încă din anişorii când abia deschid ochii asupra lumii, că au bunici şi străbunei vrednici care se cuvine a fi iubiţi şi respectaţi. Că au o patrie a lor, apărată, îmbogăţită şi înfrumuseţată de aceşti moşi şi strămoşi. Că patria aceasta, România, are o istorie de muncă, de creaţie, de luptă şi eroism pe care datori sunt şi ei a o cunoaşte şi a o iubi, cum se iubesc pe sine. Că dragostea de ţară trebuie să fie aidoma tuturor simţămintelor cu care s-au născut şi în care trebuie să crească: adâncă, serioasă, demnă, nobilă”, mărturisea autorul.

S-a născut la Negrești, comuna Dobreni din județul Neamț, la 19 octombrie 1908, într-o familie de oameni nu foarte înstăriţi, ca primul născut dintre cei 10 copii ai familiei Ailincăi (Almaş a fost pseudonimul ales, de la pârâul, satul şi mănăstirea cu acest nume). A făcut școala primară în satul natal, apoi studiile secundare la Liceul „Petru Rareș”, din Piatra Neamț, liceu cu mare prestigiu și astăzi. A urmat apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București.

A lucrat în presă ca redactor și secretar de redacție la „Zorile” în perioada 1935-1937 și „Lumea românească” în anii 1937-1938 şi a colaborat la „Contemporanul”, „Albina”, „Magazin”, „Familia”, „Ateneu” sau „Iașul nou”.

Prima sa nuvelă, „Moartea culegătorului de fluturi”, a apărut în revista „Azi”, în 1930. Iar în literatura pentru copii a debutat în anul 1942, cu „O poveste cu-n arici”, dar se va consacra după anii ’60, când va publica 3 volume, intitulate simplu „Povestiri istorice”, în care autorul încearcă să-i învețe pe tinerii cititori istoria, nu la modul pedagogic, ci pentru a-i însufleți și a le insufla iubirea de trecut, de țară și de lectură. Au fost excelent ilustrate de Valentin Tănase.

A devenit celebru în literatură mai ales prin seria biografiilor romanțate, începută cu „Miron Costin” (două volume, publicate înainte de război, în 1939), urmată de romane cu subiect mitico-eroic: „Meșterul Manole” sau de inspirație istorică.

A mai publicat romanele „Acolo, în Filioara” (1943), „Ne cheamă primăvara” (1946), „Alei, codrule fârtate” (1956), „Făclia s-a aprins” (1957), „Cetatea de pe stânca verde” (1959), „N. Bălcescu – revoluţionar „(1959), „Căderea Bastiliei” (1959), „Trandafirul roşu” (1963), „Fluieraşul şi alămâia” (1962), „Un om în furtună” (1965), „Eroi au fost, eroi sunt încă” (1968), „Fata de la Cozia” (1966), „Fraţii Buzeşti” („Pahar de cale albă”, 1971, „Luceafărul de răsărit”, 1975), „Zborul a rămas” (1977), „Diamantul negru” (1971), „Comoara Brâncovenilor” (1977), „Inorogul cel înţelept” (1981), „Voievodul fără teamă şi fără prihană” (1984), „Necunoscuta de la Suceviţa” (1982).

În 1969, este coautor, alături de George Buzău și Aron Petric la „Istoria României – manual pentru clasa a XI-a”, Editura de Stat Didactică și Pedagogică.

În 1967 a fondat revista „Magazin Istoric”, unde a fost redactor șef până în 1971.

A fost consultant istoric la filmele „Pintea” (1976), „Iancu Jianu, zapciul” (1980) şi „Iancu Jianu, haiducul” (1981). Ca scriitor, a fost premiat de Societatea Scriitorilor din România, în 1942, şi de Uniunea Scriitorilor din România, în 1954.

Dumitru Almaş a fost scriitorul originar din Neamţ cu cea mai vastă operă literară, el lăsând posterităţii peste 70 de cărţi, zeci de scenarii de film şi de piese de teatru radiofonic şi peste 5.000 de studii ştiinţifice şi articole de popularizare ştiinţifică şi de presă.

S-a stins din viață pe 12 martie 1995, la București.

La Negreşti, judeţul Neamţ, s-a fondat Muzeul „Dumitru Almaş” în căsuţa bătrânească în care s-a născut scriitorul, o casă tipică sfârşitului de veac al XIX-lea, asemănătoare cu cea în care a văzut lumina zilei Ion Creangă. În afara importanţei etnografice, la casa-muzeu pot fi văzute multe dintre manuscrisele scriitorului şi obiecte care i-au aparţinut.

Urmaşul său într-ale istoriei a fost Ioan Scurtu, profesor universitar bucureştean, nepotul său, fiul surorii sale, originar din localitatea nemţeană Dochia. Ioan Scurtu mărturisea că în familia sa cel mai important era fratele mamei sale, „nenea Take”, cum îi spunea el, cunoscut sub numele de scriitor şi publicist de Dumitru Almaş. Profesorul Almaş a avut o influenţă covârşitoare asupra nepotului, l-a botezat, l-a cununat şi i-a botezat ambii copii. Îşi amintea că de mic copil, când cineva îl întreba (clasica întrebare a celor maturi către copii): „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, el răspundea pe dată: „Profesor ca nenea Take”.

Ioan Scurtu a făcut liceul la „Petru Rareş”. Mergea să joace fotbal la Borzoghean şi visa să ajungă fotbalist mare, la o echipă mare, nu ca Recolta Dochia. Dar mereu revenea la dorinţa de-a urma unchiului Tache. Şi a dorit să meargă la laşi, la Filologie, dar unchiul l-a convins să vină la Bucureşti, la Facultatea de lstorie.

Dumitru Almaş era titularul cursului de „Istorie universală”, dar, deşi îi plăcea, nu a urmat această secţie, pentru a nu se zice că a făcut-o fiind nepotul şi protejatul cunoscutului profesor şi astfel s-a înscris la secţia de „lstoria României”. Cei doi au colaborat la publicarea în 1973 a cărţii „Turism cu manualul de istorie” la Editura Sport-Turism şi apoi „Itinerare patriotice” în 1985.

Un alt discipol al lui Dumitru Almaş a fost Mihail Emilian Mancaş, născut la 18 iulie 1933 la Dobreni, Neamţ, într-o familie de învăţători. A urmat cursurile Şcolii Primare din satul natal, ale Liceului ”Petru Rareş” din Piatra-Neamţ şi ale Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, urmată de specializarea postuniversitară în literatură universală, la Bucureşti şi Iaşi. Pentru el Dumitru Almaş era „Bădia Tache, veşnicul meu mentor”. În colaborare cu Dumitru Almaş a publicat în 1958 cartea „Freamătul luminii”, Editura Tineretului, Bucureşti, apărută într-o ediţie a doua, necenzurată: „Bistriţă, apă vioară”, Editura Asachi, Piatra-Neamţ, 2010. A îngrijit apariţia ediţiilor a II-a a romanelor lui Dumitru Almaş: „Acolo, în Filioara” (2020) şi „Ne cheamă primăvara” (2022).

George Călinescu afirma, asemeni lui Miron Costin, „că se nasc şi în Moldova oameni” şi unul dintre ei era, „indubitabil”, Dumitru Almaş: „Îmi permit însă să spun că este mai mult decât atât, este unul din stâlpii culturii româneşti şi nu numai în spaţiul culturii moldoveneşti. De altfel, doar prin naştere este moldovean. Ca formaţie culturală el este român, studiile universitare şi le-a făcut la Bucureşti, iar perioada de maturitate intelectuală şi-a trăit-o tot în capitală. Putem chiar spune, fără a greşi cu nimic, că Dumitru Almaş este o personalitate de anvergură europeană, multe din lucrările sale de istorie, începând cu teza de doctorat, tratează probleme europene”.

Prof. dr. Daniel DIEACONU