Un băiat de 13 ani, din Piatra Neamț, are nevoie de sprijin financiar pentru tratarea afecțiunilor de care suferă. Apelul pentru solidaritate a fost lansat de Asociația „Salvează o inimă”. „La doar 13 ani, Ioan Pienescu se confruntă cu o afecțiune gravă care îi pune în pericol viața. Diagnosticat cu scolioză severă, o deformare accentuată a coloanei vertebrale, copilul are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală complexă, fără de care funcția respiratorie va fi tot mai grav afectată. Potrivit medicilor, scolioza a ajuns la un unghi Cobb de 51 de grade, determinând comprimarea plămânilor și dificultăți respiratorii progresive. Intervenția chirurgicală este programată la Liv Hospital, iar costul total al operației este de 28.600 de euro, sumă imposibil de susținut de familie”, anunță Asociația „Salvează o inimă”.
Ioan s-a născut prematur, la 32 de săptămâni, fiind resuscitat la naștere. Primele luni de viață au fost petrecute sub supraveghere medicală strictă, iar copilăria a fost marcată de terapii continue și eforturi constante de recuperare. La nici 2 ani, a suferit prima criză convulsivă severă. Diagnosticul stabilit ulterior – encefalopatie epileptică Lennox-Gastaut, una dintre cele mai grave forme de epilepsie – a adus ani de suferință, crize frecvente și internări repetate. În prezent, crizele sunt parțial controlate medicamentos, însă dezvoltarea cognitivă este sever afectată, corespunzând vârstei de aproximativ 2 ani. Pe acest fond medical complex, evoluția rapidă a scoliozei reprezintă un risc major pentru supraviețuire.
Operația nu mai poate fi amânată, iar fără intervenție, deformarea coloanei va continua să avanseze, capacitatea pulmonară va scădea, iar riscurile vitale vor crește semnificativ. „Ioan este un copil care a luptat pentru viață încă din prima zi. Astăzi, această luptă se duce cu fiecare respirație. Intervenția chirurgicală de care are nevoie nu este una opțională, ci vitală. Rolul nostru, ca asociație, este să mobilizăm comunitatea și să oferim acestei familii o șansă reală”, a declarat Vlad Plăcintă, președintele Asociația „Salvează o inimă”. Mama minorului a punctat urgența momentului actual: „Ioan a luptat pentru viață încă de la naștere. Am trecut prin nenumărate internări, terapii și momente în care nu știam dacă va rezista. Astăzi, nu cerem un miracol, ci șansa ca fiul nostru să poată respira fără durere și fără teamă. Orice sprijin înseamnă speranță și timp câștigat pentru copilul nostru”
Costurile medicale acumulate de-a lungul anilor, tratamente, terapii și medicație, au epuizat complet resursele financiare ale familie. Cei care doresc pot sprijini familia greu încercată prin sprijin financiar.
Asociația „Salvează o Inimă”
Cod fiscal: 31015982
Cont RON: RO94RNCB0041182104010001
Cont EURO: RO67RNCB0041182104010002
Banca: BCR
SWIFT/BIC: RNCBROBUXXX
Mențiune plată: IOAN PIENESCU
Donații online și detalii complete despre caz aici https://salveazaoinima.ro/ioan-pienescu/ .
FOTO: Asociația „Salvează o inimă”
(G. S.)
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)





