Registrul Auto Român (RAR) atrage atenția asupra unor informații false care circulă în spațiul public, potrivit cărora proprietarii de vehicule vechi ar trebui, din acest an, să obțină noi documente pentru a evita o presupusă suprataxă de mediu sau un impozit majorat.
Într-o reacție publică, RAR precizează că nu are nicio legătură cu așa-zise acte precum „Notificare de Conservare”, „Aviz de staționare prelungită” sau „Certificat de Conservare și Integritate Tehnică”, vehiculate în unele postări și articole. Totodată, instituția dezminte existența unei presupuse „Unități Mobile RAR” care ar verifica „vizual” mașinile ținute în curți pentru piese sau restaurare, inclusiv pentru scurgeri de lichide ori lizibilitatea seriei de șasiu.

„Noi nu știm nimic despre o astfel de verificare pe care ar trebui să o facem și nu avem nici «Unitate Mobilă»”, transmite RAR. Instituția mai subliniază că în competențele sale nu a fost introdusă o asemenea practică, astfel că cetățenii nu au niciun motiv să solicite de la RAR un document „inexistent”.
RAR arată că reacționează prompt atunci când apar fake-news-uri care pot provoca incertitudine și îngrijorare în rândul deținătorilor de vehicule și precizează că orice schimbare importantă din zona sa de competență va fi comunicată prin canalele oficiale.
Cum recunoști un fake-news (indicii menționate de RAR)
Specialiștii RAR atrag atenția că textele de tip fake-news (sau scrise cu AI) pot avea câteva semne clare:
- prezintă o „informație bombă”, care „schimbă tot” și ar urma să se aplice foarte rapid;
- lipsesc surse clare: comunicate oficiale, declarații sau trimiteri verificabile;
- se folosesc termeni alarmiști despre „urgență” și „gravitate”, dar fără indicarea unei legi concrete (doar trimiteri generale);
- subiectul nu apare în alte publicații sau portaluri credibile;
- sunt invocate documente, structuri ale statului ori reglementări care nu există.
(Foto: RAR/Facebook)
(G. S.)
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)




