Municipiul Piatra‑Neamț, prin compania CMI Urban, demarează o campanie de colectare a brazilor de Crăciun, destinată locuitorilor care au avut brazi naturali în perioada sărbătorilor de iarnă.
Campania va începe joi, 8 ianuarie, și se va desfășura până la data de 23 ianuarie 2026. Pietrenii sunt rugați să depoziteze brazii la containerele pentru colectarea deșeurilor, fără a bloca accesul pietonal sau rutier. De asemenea, înainte de a fi scoși la colectare, brazii trebuie curățați de toate decorațiunile.
Pentru cartierul Văleni, brazii vor fi lăsați pe platforma din spatele containerelor pentru deșeuri. În cartierul Speranța, punctele de colectare sunt stabilite în spatele magazinului Profi sau în fața școlii.
În cazul cartierelor de case, proprietarii sunt rugați să strângă brazii într-un singur loc, fără a îngreuna circulația, și să anunțe compania Urban pentru ridicare, la numărul de telefon 0233/234.280.
Autoritățile locale fac apel la cetățeni să respecte aceste indicații, pentru ca procesul de colectare să se desfășoare în condiții civilizate și eficiente. (M.N.)

Parteneri
Mesagerul Bacău Bani europeni pentru micii fermieri: între 50.000 și 100.000 de euro/proiect pentru legumicultură, floricultură, zootehnie și utilaje
ZCH FOTO. Accident grav pe E85, la ieșirea din Roman: două persoane au rămas încarcerate
NewsEdge China lansează „Drumul Mătăsii de Gheață”, o nouă rută comercială prin Arctica
BusinessEdge Tesla pregătește lansarea Cybercab, taxiul autonom fără volan și pedale. Primele curse vor începe în august


