Luna februarie aduce un decalaj de numai o zi la plata pensiilor pentru seniori. Pentru că 1 februarie este duminică, nemțenii care au optat pentru plata drepturilor bănești prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română, trebuie să știe că primele plăți se fac cu începere de luni, 2 februarie. Comparativ cu luna ianuarie banii vin aproximativ la timp. În prima lună din 2026 a fost un decalaj de o săptămână, unii pensionari fiind nevoiți să aștepte până pe data de 22 să își primească pensia, nu în jurul datei de 15 ale lunii așa cum ar fi fost normal. Asta deoarece au fost primele două zile din an au fost zile libere, joi și vineri, iar 3-4 ianuarie a fost week-end. Prima zi lucrătoare din acest an a fost 5 ianuarie, dar atunci abia au fost virați banii din conturile Casei Naționale de Pensii în cele ale Poștei Române. Dar au mai urmat două libere legale, 6 și 7 ianuarie, Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul, așa că plățile au început abia pe 8 ianuarie.
Pentru cei care au ales să primească sumele de bani cu titlu de pensie în cont bancar, banii intră cel mai probabil la data de 12 februarie. Nu sunt sincope la plată, la fel cum nu au fost nici luna trecută. Pensionarii care locuiesc în străinătate primesc banii aferenți lunii viitoare pe 19 februarie.
Ce se întâmplă cu alocațiile și indemnizațiile pentru creșterea copilului
Alocațiile și indemnizațiile pentru creșterea copilului se vor achita luni, 9 februarie. Alocația pentru copiii de până la 2 ani este de 719 lei, la fel ca în cazul copiilor cu handicap care beneficiază de această sumă până la 18 ani. Ceilalți minori, de la 2 ani până la vârsta majoratului primesc lunar 292 lei. În ce privește banii pentru persoanele cu handicap, plățile ar trebui să se facă din 15 februarie, dar pentru că este duminică, cel mai probabil banii vor ajunge la beneficiari de luni, 16 februarie. Persoanele care sunt în șomaj, în perioada în care sunt sprijinite financiare de stat, vor primi indemnizația din 17 februarie.
(G. S.)
- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)





