Președintele Consiliului Județean Neamț a anunțat într-o postare de Facebook din această seară, 22 ianuarie, că Turul României de ciclism va trece prin Piatra Neamț.
„Astăzi m-am întâlnit cu domnul Cătălin Sprînceană, președintele Federației Române de Ciclism, alături de Alexandru-Ciprian Doboș de la Asociația Cozla Bike, Bogdan Pușcașu din partea Clusterului „Produs în Neamț” și colegi din Consiliul Județean Neamț.
Discuția a vizat colaborarea dintre Consiliul Județean Neamț, Primăria Municipiului Piatra-Neamț și Federația Română de Ciclism pentru includerea municipiului Piatra-Neamț în traseul Turului României (Tour of Romania), una dintre cele mai longevive competiții sportive din țară, programată la mijlocul lunii septembrie.

Propunerea discutată este ca traseul Turului României să traverseze municipiul Piatra-Neamț în două momente distincte ale competiției, la începutul și la finalul parcursului.
Ne dorim ca, în timpul evenimentului, să organizăm și o cursă dedicată copiilor din Piatra-Neamț și din împrejurimi, pe categorii de vârstă. Cei mici vor avea ocazia să treacă pe sub poarta de sosire, într-un context care să le ofere o experiență memorabilă și o apropiere firească de ciclismul de performanță.
Aceasta a fost o primă discuție, urmând ca primarul municipiului Piatra-Neamț, domnul Adrian Niță, să stabilească detaliile organizării împreună cu partenerii implicați.
Faptul că Turul României ajunge în județul Neamț este o veste bună atât pentru nemțenii iubitori de sport, cât și pentru județ, prin vizibilitatea și promovarea de care vom beneficia la nivel național și internațional”, a precizat președintele CJ Neamț, Daniel Harpa.





