O delegație a județului Neamț a efectuat o vizită oficială la Spitalul Sacro Cuore – Don Calabria din Negrar, provincia Verona, din Italia, marți, 27 ianuarie. Din delegație au făcut parte: președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, administratorul public Lucian Micu, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, conf. dr. Alexandru Pătrașcu, primarul comunei Doljești, Albert Lungu, precum și consilierul local Cătălin Aniculăiesei, din aceeași comună.

Vizita a avut loc la invitația conducerii unității medicale italiene și s-a desfășurat “în contextul pregătirii proiectului pentru noul Spital Județean de Urgență din Piatra-Neamț, având ca obiectiv schimbul de experiență și preluarea bunelor practici în organizarea și funcționarea spitalelor moderne”, se arată într-o informare a Consiliul Județean (CJ) Neamț, realizată după efectuarea vizitei.
“Am vizitat tot ceea ce înseamnă un spital privat, european, construit pe fonduri în mare parte private, dar care au contract cu casa de sănătate a lor, într-o proporție de 85%. Am vrut să vedem, împreună cu managerul spitalului și cu administratorul public, cum sunt organizați, care au fost pașii urmați până la construcția acelui spital. Am purtat discuții libere cu managerul spitalului, cu președintele consorțiului și cu ceilalți reprezentanți ai conducerii de la Spitalul Sacro Cuore, în general. Ne -am dorit să facem o paralelă între proiectul nostru pentru construirea noului spital și ceea ce am văzut acolo.
Vrem să vedem dacă mai putem îmbunătăți inclusiv serviciile de la spitalul nostru vechi, de la SJU Piatra-Neamț. Sunt multe lucruri care pot fi schimbate și la noi, numai că ne cam încurcă legislația, la ei fiind vorba despre un spital privat, altfel stau lucrurile. A fost plăcut, sunt impresionat de ceea ce am văzut acolo și cum s-au organizat cei din acel consorțiu”, ne-a declarat președintele Daniel Harpa.

“Spitalul Sacro Cuore – Don Calabria este o unitate medicală privată integrată în sistemul național de sănătate italian, având peste 900 de paturi și aproximativ 2.500 de angajați. Acesta oferă servicii medicale într-o gamă largă de specializări, printre care endocrinologie, boli infecțioase și tropicale, oncologie, geriatrie, reabilitare intensivă, unitate spinală, urodinamică și alte servicii de recuperare medicală.
Deși este un spital privat, 85% din venituri provin din contractele cu sistemul național de sănătate din Italia, iar 15% din servicii medicale private, un model considerat eficient pentru asigurarea accesului larg la servicii medicale și a stabilității financiare”, precizează Consiliul Județean (CJ) Neamț într-un comunicat de presă.

Angela Croitoru
Foto: CJ Neamț
Liga 3, Seria 1. Etapa a XII-a: Aerostar a învins Adjudul, FC Bacău II a pierdut la Pașcani, iar azi Viitorul Onești joacă la Piatra Neamț- Regal sportiv la Onești: cei mai buni luptători ai României se bat pentru titlurile naționale U23 la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”
- (Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud
- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar





