Imaginile publicate de Mesagerul de Neamț la începutul lunii ( amănunte aici) , surprinse în spațiile destinate tratării pacienților oncologici de la Spitalul Județean de Urgență Piatra‑Neamț, au arătat o realitate greu de acceptat: fotolii medicale cu tapițeria distrusă, mobilier uzat și condiții care afectau direct confortul și demnitatea bolnavilor în timpul tratamentelor.
La doar câteva zile după apariția articolului, situația a început să se schimbe. Potrivit informațiilor obținute de Mesagerul de Neamț, conducerea spitalului a căutat soluții pentru remedierea rapidă a problemei, iar cu sprijinul unei societăți specializate în retapițare, fotoliile din imagini au fost refăcute, astfel încât pacienții să nu mai fie nevoiți să îndure condiții improprii.

Managerul spitalului mulțumește oamenilor și firmei care a refăcut, într-un context în care astfel de reparații sunt adesea blocate de proceduri și amânări.
Rămâne însă întrebarea de fond: de ce a fost nevoie de un semnal public pentru ca o problemă vizibilă și de durată să fie rezolvată? Dincolo de această intervenție punctuală, pacienții și aparținătorii așteaptă măsuri consecvente, nu doar reacții de moment, astfel încât condițiile din secțiile care tratează cazuri grele să nu mai depindă de presiunea publică sau de gesturi de sprijin venite din afara sistemului.

Mesagerul de Neamț va urmări dacă această reacție rapidă se transformă într-un plan coerent de îmbunătățire a condițiilor din Oncologie și în asumarea responsabilităților administrative pentru întârzierile care au dus la situația semnalată.

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa ne-a transmis că există un proiect de dotare a secției care va demara în aproximativ o lună, dar că mai multe amănunte vor fi oferite la începutul săptămânii viitoare. (V.B.)

Mesagerul Bacău DSVSA Bacău a început controalele la cantinele din școli și la operatorii de catering, odată cu începerea noului an școlar
ZCH Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor
NewsEdge Blocaje majore la frontiera de est. Sistemul informatic din Republica Moldova a căzut
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT



