În luna Februarie, Durău Park devine gazda uneia dintre cele mai așteptate întâlniri ale sezonului rece: „Serbările Zăpezii”, ajunse la ediția a V-a. Evenimentul se desfășoară între 13 și 22 februarie 2026, iar Durău își deschide porțile pentru zece zile în care iarna se trăiește cu energie, alături de oameni și de bucuria muntelui.
Pe parcursul evenimentului, activitatea din Durău Park va fi completată de concursuri cu premii pentru copii și adulți, momente care pun accent pe distracție, dar și cu muzică de calitate și o atmosferă de vacanță, gândită să aducă oamenii împreună și să păstreze energia bună pe tot parcursul fiecărei zile.
Ediția din 2026 își propune să transforme Durău într-un punct de întâlnire pentru familii, grupuri de prieteni și pasionați de iarnă: ziua, mișcare și competiție; seara, relaxare și vibrația unui eveniment de sezon. Pe scurt, un motiv în plus să îți planifici o escapadă la munte într-o perioadă în care Durău devine mai animat ca oricând.
Programul complet și celelalte detalii vor fi comunicate în curând. Până atunci, rețineți datele: 13–22 februarie 2026, la Durău –„Serbările Zăpezii”, ediția a V-a.
Mai multe imagini din edițiile anterioare pot fi vizualizate aici.
A.C.








