Unirea Principatelor Române, act istoric realizat la 24 ianuarie 1859, a fost marcată astăzi și la Târgu-Neamț, printr-o manifestare organizată pe esplanada Casei Culturii „Ion Creangă”.
La eveniment au participat șase consilieri locali (incluzându-l și pe viceprimar), din totalul de 19, precum și un număr redus de cetățeni, comparativ cu anii trecuți.

Programul a inclus momente artistice susținute de câțiva copii și de un ansamblu folcloric, care au încercat să creeze atmosfera specifică acestei sărbători naționale.
De remarcat că, la finalul manifestării, a avut loc tradiționala Horă a Unirii, iar primarul Vasile Apopei, alături de consilierii locali prezenți, s-a prins în hora simbolică a zilei de 24 ianuarie.
O unire pe care, așa cum s-a demonstrat și până acum, nu o vom regăsi și în ședințele Consiliului Local.
C.T.S.

Parteneri
Mesagerul Bacău Cazul Adrian Cotîrleț: Prefectura Bacău cere anularea hotărârii adoptate de CL Moinești care a dus la demiterea sa
ZCH Ultimatum pentru primăriile din Nord-Est: fără Ghișeul.ro, riscă blocarea banilor de la buget
NewsEdge AUR respinge adoptarea monedei euro în viitorul apropiat. Peiu: „Ar trebui să avem o dezbatere serioasă”
BusinessEdge Nvidia strânge 500 de miliarde de dolari pentru finanțarea infrastructurii AI. Tehnologia devine un activ valoros pentru bănci și investitori




