O personalitate marcantă a municipiului Piatra-Neamț, colonelul Ioan Oautu, s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani, după o grea suferință. A fost șeful Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) și al Direcției Pașapoarte a județului Neamț, învățător, profesor, jurnalist și scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Odată cu ieșirea la pensie din structurile active ale MAI a înființat primul liceu particular din România – Liceul Particular nr. 1 din Piatra-Neamț și a condus mai multe afaceri în turism.
„Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a colonelului (r) Ioan Ouatu, scriitor și membru al Uniunii Scriitorilor, fondator al primului liceu particular din România.
Pentru mine a fost un prieten apropiat și un colaborator de excepție, un om de onoare și cultură.
Moștenirea sa va rămâne vie în cărți, în educație și în inimile celor care l-au cunoscut. Sincere condoleanțe familiei.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a postat profesorul Liviu Lungu, consilier local.
***
„Trecând printr-o grea suferință, IOAN OUATU a plecat către cele veșnice. Născut în 1954, eminent absolvent al Liceului Pedagogic de Învățători Bacău, are un portofoliu educațional impresionant, fiind licențiat al Academiei de Poliție București, Facultății de Drept a Universității „Al. I. Cuza” Iași și al Academiei de Studii Economice București. A absolvit cursuri postuniversitare în Criminologie, Universitatea ,,Al. I. Cuza” Iași.
Învățător, profesor, jurnalist, scriitor, manager educațional și cultural, colonel (r), a primit în Ministerul de Interne responsabilități majore în Iași, București, Piatra Neamț, Săvinești, dar și în străinătate. A investit resurse financiare și de suflet ca fondator al primei instituții de învățământ preuniversitar particular din România, Liceul Nr. 1 ,,Aurora Ouatu” Piatra Neamț. Poet și prozator, membru al filialei Uniunii Scriitorilor din Iași, a publicat aproape douăzeci de volume care au primit aplauze ale criticilor literari. ,,Ioan Ouatu e un scriitor care rămâne!” (Nicolae Băciuț). A devenit un reper al mecenatului cultural, nu doar în România, prin inițierea și gestionarea fericită a Festivalului Internațional de Literatură ,,Întâlnirile de la Viișoara”. A avut un adevărat cult pentru Familie. Citându-l pe Sfântul Ioan Gură de Aur, spunea mereu, cu sufletul lipit de valorile acesteia: ,,Familia este biserica de acasă”.
Condoleanțe soției și fiicelor!
Scriitorii participanți la Festivalul Internațional de Literatură ,,Întâlnirile de la Viișoara”
Angela Croitoru

Mesagerul Bacău O călătorie a sufletului: pelerinajul de la Iași și întâlnirea unică cu „Rugăciunea” lui Brâncuși
ZCH Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman
NewsEdge Rachetele hipersonice ale Chinei amenință portavioanele SUA. Ar putea armele laser să schimbe echilibrul?
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare





