Schimbările la vârful managementului educațional din zona orașului Târgu-Neamț, operate în ședința CA a Inspectoratului Școlar al Județului Neamț, de vineri, 16 ianuarie, încep să facă valuri în mediul politic, în coaliția PNL – PSD de la nivelul județului. De asemenea, la nivelul membrilor de rând ai PNL există multă nedumerire cu privire la atitudinea partidului în acest caz.
Laurențiu Leoreanu, președintele PNL Neamț și primarul municipiului Roman, vrea să știe, ca exemplu, ce criterii au fost luate în calcul la schimbarea directorului Gheorghe Apetrei de la conducerea Colegiului Tehnic „Ion Creangă”:
„Domnul prof. Apetrei este un director cu experiență, cu reale calități manageriale, care a avut mereu rezultate, consilier local și candidatul PNL pentru funcția de primar al orașului Târgu -Neamț.
Nu cunosc să fi existat elemente imputabile. Și, dacă nu există, și principiul la nivel de județ a fost continuitatea, atunci chiar nu e în regulă! Oamenii buni, cu experiență nu se găsesc pe toate drumurile! Și este păcat să îi ejectăm pe cei pe care îi avem!
Voi solicita clarificări în acest caz, să vedem exact ce s-a întâmplat…”.
Surse politice susțin că nemulțumirea liderului liberal este amplificată de faptul că inspectorul școlar general este din Roman, iar la nivelul Consiliului Județean Neamț funcționează o alianță PNL–PSD mai solidă decât cea de la nivel guvernamental.
În același timp, voci din ambele partide afirmă că schimbările operate, în special cea de la Colegiul Tehnic „Ion Creangă”, candidat al partidului la alegerile locale pentru funcția de primar, nu ar fi putut avea loc fără o înțelegere politică neasumată public, interpretată ca un semnal transmis membrilor de partid care nu respectă, în anumite momente, liniile de interes stabilite la nivel politic.
Angela Croitoru
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
„Lumea este în flăcări”. Protestele tinerilor se răspândesc prin Europa. Youth Strike Romania vrea grevă generală a studenților- Iași. 98 de elemente de muniție neexplodate, descoperite la Bogonos
- Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare
- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație





