În Piatra-Neamț, anul 2025 a venit cu amenzi multe, dar nu toate s-au transformat și în bani încasați. Potrivit datelor transmise de purtătorul de cuvânt al Primăriei Piatra-Neamț, Florin Jbanca, cuantumul amenzilor înregistrate/primite a fost de 4.950.000 lei, iar încasările din amenzi au însumat 3.247.000 lei.
Cu alte cuvinte, între „s-a dat” și „s-a luat” rămâne o diferență de 1.703.000 lei. Procentual, Primăria a încasat cam 65,6% din totalul amenzilor trecute în evidențe în 2025, iar restul de aproximativ 34,4% a rămas, cel puțin în acel an, în zona clasică: „de recuperat”.
Amenzile înregistrate în aceste sume vizează, potrivit informațiilor transmise, mai multe categorii:
- amenzi privind circulația pe drumurile publice;
- amenzi contravenționale pe Legea 61/1991;
- amenzi aplicate de autoritățile administrației publice locale;
- sancțiuni precum cele pentru lipsa rovinietei sau a taxei de pod, conform OG 15/2002 (și altele similare).
Diferența dintre totalul sancțiunilor și încasări poate avea explicații administrative (termene de plată care trec în anul următor, contestații, anulări, plăți parțiale, executări silite care durează), dar cifrele ridică întrebarea simplă: cât de eficient se recuperează, de fapt, sancțiunea? (V.B.)

Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Cel mai bun pădurar din România este suceveanul Cristian Hrehorciuc
NewsEdge Știrile zilei, 15 octombrie. Nave în flăcări lângă Sulina și marinari dispăruți. Luca Niculescu a depus oficial programul de guvernare și lista miniștrilor
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere





