La începutul activității Sale publice, Iisus Hristos face un gest care surprinde. După arestarea Sfântului Ioan Botezătorul, nu merge spre Ierusalim, centrul religios al vremii, ci se retrage în Galileea. Mai mult, părăsește Nazaretul și Se stabilește în Capernaum, „în hotarele lui Zabulon și Neftali”, așa cum notează Evanghelia după Matei. De ce începe Mântuitorul tocmai aici?
La prima vedere, alegerea pare ciudată. Zabulon și Neftali nu erau regiuni prestigioase. Dimpotrivă! Aflate în nordul Țării Sfinte, aceste teritorii fuseseră marcate de invazii, deportări și amestec etnic. După cucerirea asiriană, populația evreiască se amestecase cu neamuri păgâne, iar credința ajunsese fragmentată. Galileea era privită cu suspiciune, considerată o zonă periferică, religios „impură” și lipsită de rafinament spiritual.
Și totuși, exact aici începe lucrarea lui Hristos. Evanghelia subliniază că această mutare nu este întâmplătoare, ci împlinirea unei vechi profeții. Cartea profetului Isaia anunțase cu secole înainte că „poporul care stătea în întuneric va vedea o lumină mare”. Această „lumină” nu este una fizică, ci prezența lui Dumnezeu Însuși, descoperit deplin în Iisus Hristos.
Prin alegerea Galileii, mesajul devine limpede: Dumnezeu nu începe mântuirea lumii din locurile puterii, pline de notorietate, ci din zonele rănite, confuze și uitate. Acolo unde credința slăbise, unde oamenii trăiau între tradiții amestecate și speranțe pierdute, Hristos aduce lumină, sens și direcție. Nu evită întunericul, ci îl învinge!
Zabulon și Neftali devin astfel mai mult decât simple teritorii geografice. Ele devin simbolul unei umanități aflate „în umbra morții”, a unei lumi care caută adevărul fără a-l cunoaște pe deplin. Galileea, numită „a neamurilor”, arată încă de la început că Evanghelia nu este destinată doar unui popor ales, ci tuturor oamenilor. Prezența lui Iisus într-o regiune locuită de evrei și păgâni deopotrivă anunță caracterul universal al mântuirii.
Tot aici, Hristos rostește primele Sale cuvinte publice: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor”. Nu este un mesaj de condamnare, ci o chemare la schimbare și speranță. Pocăința (cuvântul provine din grecescul „metanoia”, care înseamnă literalmente „schimbarea minții” sau „schimbarea modului de a gândi”) devine poarta prin care omul iese din întuneric și intră în lumină. Iar Împărăția cerurilor nu este prezentată ca o promisiune îndepărtată, ci ca o realitate care începe chiar acum, prin întâlnirea cu Hristos.
În acest sens, Zabulon și Neftali capătă un rol esențial în istoria mântuirii. Dintr-o regiune considerată marginală pornește mesajul care va ajunge până la marginile lumii, până astăzi. Dumnezeu alege ceea ce este disprețuit pentru a arăta puterea iubirii Sale. Acolo unde era confuzie, aduce adevăr; unde era întuneric, aduce lumină; unde era teamă, aduce viață.
Începutul propovăduirii lui Iisus în Galileea ne amintește că speranța nu se naște întotdeauna în centrele strălucitoare ale lumii, ci adesea la periferie. Iar tocmai de acolo, din Zabulon și Neftali, lumina Evangheliei a început să se răspândească peste întreaga omenire.
Prof. dr. Mihai Capşa Togan
