Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate vine cu vești bune pentru cei care au nevoie de analize medicale. În regim compensat, acestea vor putea fi efectuate oricând pe parcursul anului și nu doar în primele zile la începutul lunii, în limita finanțării, așa cum se întâmplă de foarte mulți ani. Dr. Horațiu Moldovan, anunță eliminarea plafoanelor pentru laboratoare astfel încât să fie îmbunătățit accesul celor care au nevoie de investigații pentru stabilirea unui diagnostic și tratarea afecțiunii.
„Avem bani astăzi în sensul în care ne rămân bani la sfârșit de lună, în fiecare lună ne rămân bani necheltuiți de la anumite laboratoare. Pentru că există acel plafon, noi trebuie să facem reechilibrări bugetare luna următoare pentru luna anterioară și pacientul e la mijloc, pierdut pe traseu, fără analize medicale. Casa Națională de Asigurări de Sănătate va elimina în acest an plafoanele de la laboratoarele de analize medicale, astfel încât pacientul să aibă acces la servicii de diagnostic în timp real, atunci când are nevoie”, a declarat dr. Horațiu Moldovan, președintele CNAS. Chiar dacă unele laboratoare epuizau rapid bugetul dedicat, din cauza distribuirii inegale de fonduri, la final de lună CNAS rămânea cu bani necheltuiți. „Accesul la analize medicale decontate ar putea intra, în sfârșit, într-o zonă de normalitate. În acest an vor fi eliminate plafoanele de la laboratoarele de analize medicale, o măsură menită să corecteze una dintre cele mai absurde disfuncții ale sistemului”, a punctat președintele CNAS.
Concret, eliminarea plafoanelor nu înseamnă creșterea bugetului, dar medicii vor recomanda efectuarea analizelor cu mai multă strictețe, doar dacă se impune, astfel încât resursele necesare să fie judicios folosite. Vor avea prioritate pacienții care au nevoie rapid de diagnostic și tratament, prin pachete standardizate pe afecțiuni. Decizia va fi pe modelul medicamentelor compensate unde eliminarea unui plafon a permis accesul eficient la tratamente medicale.
(G. S.)
Terapie prin râs la Teatrul „Bacovia”: Cel mai viralizat caricaturist din România, Costel Pătrășcan, aduce „Râsul în grup” la Bacău- Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești
- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
Vaslui. Tânăr arestat pentru trafic de minori- Video-foto. Bacău. Fetiță de 12 ani, fugită de la școală, recuperată de polițiști
- „JUPITER” 6 – Ziua a treia: 87 de acțiuni operative, 346 de percheziții domiciliare – descinderi și în Neamț
- Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști
- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții





