Toate contestațiile depuse împotriva procedurii de atribuire a contractului pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț au fost respinse de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), iar Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) urmează să semneze acordul cu asocierea româno-bulgară declarată câștigătoare. Este vorba despre Asocierea Danlin XXL (lider) – Groma Hold (Bulgaria) – Intertranscom Impex – Evropeiski Patisha – Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi.
Contractul are o valoare de 5,17 miliarde lei (fără TVA), aproximativ 1 miliard de euro, și vizează construirea unei șosele rapide de 51 de kilometri, care va lega municipiul Piatra-Neamț de Autostrada „Moldovei” A7, potrivit informațiilor publicate de HotNews.
Ce include proiectul
Proiectul prevede realizarea a 30 de structuri (poduri, pasaje și viaducte), cu o lungime însumată de aproximativ 16 kilometri. Două dintre structuri depășesc 1.000 de metri, cea mai lungă fiind un viaduct de 1.072 metri la nodul de conexiune cu A7, pe secțiunea Bacău – Pașcani.
Drumul expres va avea cinci noduri rutiere: la intrarea în A7 (nod tip „trompetă”), Racova, Podoleni, Săvinești și Piatra-Neamț.
În proiect sunt incluse și un spațiu de servicii S3, precum și un Centru de Întreținere și Coordonare (CIC).
Termen: 48 de luni, cu 5 ani garanție
Durata totală a proiectului este de 48 de luni, din care 12 luni proiectare și 36 de luni execuție. Lucrările vor beneficia de o garanție de 5 ani.
Dacă semnarea contractului are loc în 2026, finalizarea drumului expres ar putea fi posibilă în jurul anului 2030. (V.B.)
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)





