Mai multe proiecte depuse de Primăria orașului Târgu‑Neamț au fost aprobate spre finanțare de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul programelor care vizează reducerea riscului seismic și modernizarea unor clădiri cu importanță publică și istorică.

Proiectele aprobate sunt:
- Renovare energetică și consolidare a Cinematografului „Ozana”

- Reabilitarea clădirii C4 din cadrul Spitalului Orășenesc „Sf. Dimitrie”

- Reabilitarea a două monumente istorice din oraș:
- Biblioteca orășenească
- Sediul Fundației Filantropice „Omenia”

„Este un pas important pentru modernizarea unor clădiri în care numeroși târg-nemțeni intră zilnic sau care urmează să devină noi oportunități de petrecere a timpului liber, așa cum este cazul cinematografului vechi. Vom reveni, pe măsură ce procedurile avansează, cu informații clare despre pașii următori și calendarul de implementare. Mulțumesc tuturor colegilor implicați în pregătirea acestor proiecte”, a transmis Vasile Apopei, primarul orașului Târgu-Neamț.
C.T.S
Liga 3, Seria 1. Etapa a XII-a: Aerostar a învins Adjudul, FC Bacău II a pierdut la Pașcani, iar azi Viitorul Onești joacă la Piatra Neamț- Regal sportiv la Onești: cei mai buni luptători ai României se bat pentru titlurile naționale U23 la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”
- (Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud
- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro