Montarea unei instalații GPL nu înseamnă doar o economie la pompă, ci și o serie de obligații legale pe care mulți șoferi le ignoră. Registrul Auto Român vine cu un set clar de reguli și avertizează că improvizațiile sau montajele „pe sub mână” pot costa scump.
Prima condiție: instalația trebuie să fie certificată de RAR. A doua: montajul se face doar în service-uri autorizate. Orice abatere de la aceste reguli scoate mașina în afara legii.
După instalare, drumul nu se oprește în service. Proprietarul trebuie să ajungă la RAR, cu programare, pentru înscrierea instalației în cartea de identitate a vehiculului. Fără acest pas, mașina nu este considerată conformă.
Dosarul nu este unul simplu: sunt necesare certificatul de garanție, declarația de conformitate și manualul instalației, toate completate cu datele tehnice ale mașinii și ale echipamentului montat.
Inspectorii verifică atât corectitudinea montajului, cât și nivelul emisiilor în ambele moduri de funcționare – benzină și GPL. RAR transmite un mesaj clar: instalațiile montate în service-uri neautorizate sau realizate din piese improvizate nu vor fi acceptate.
În final, șoferii trebuie să-și actualizeze și certificatul de înmatriculare. În caz contrar, riscurile sunt serioase: amendă, reținerea talonului și chiar suspendarea permisului de conducere. (M.B.)
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
- Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi
Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori
- Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat tatăl
- Vizita Ambasadorului Indiei în România, în județul Neamț. Dialog pentru dezvoltarea relațiilor economice și atragerea de investiții





