Timp de trei zile, în perioada 3-5 martie, jandarmii nemțeni au efectuat razii în mai multe puncte din județ, în principal în zona unităților școlare.
„Jandarmii nemțeni au desfășurat alături de colegii din cadrul IPJ Neamț, o serie de acțiuni punctuale pentru combaterea fenomenului infracțional și contravențional, atât în zonele aglomerate, cât și în zona instituțiilor de învățământ de pe raza orașelor Bicaz, Târgu Neamț și a municipiilor Roman și Piatra Neamț. Activitățile au avut ca scop prevenirea și descurajarea faptelor antisociale în spațiul public, creșterea gradului de siguranță în rândul elevilor și al cadrelor didactice, precum și menținerea unui climat de ordine și liniște publică în proximitatea unităților de învățământ”, anunță Jandarmeria Neamț.
Au fost verificate 91 de persoane în bazele de date fiind aplicate 21 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5.200 lei pentru abateri la normele de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și pentru combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Au avut loc și 22 de activități de prevenire în rândul operatorilor economici referitor la respectarea normelor care interzic comercializarea de băuturi alcoolice, băuturi energizante și produse pentru fumat către minori.
„Jandarmii nemțeni vor continua astfel de acțiuni și în perioada următoare, în vederea asigurării unui mediu sigur pentru desfășurarea procesului educațional și pentru prevenirea apariției oricăror fapte de natură penală sau contravențională în zona instituțiilor de învățământ”, mai arată sursa citată.
(G. S.; FOTO: Jandarmeria Neamț)
Foto/Dosare penale pentru fraude în SUMAL și transport ilegal de lemn în județul Bacău- Atenție la febra reducerilor! Polițiștii din IPJ Bacău avertizează: riscuri mari de fraudă la cumpărăturile online
- Bărbat în stare gravă, după ce s-a răsturnat cu mașina la Cleja
- Primarul Bacăului, simbolistica și stadionul în paragină: „Respectăm trecutul, construim viitorul!”, începem cu statuia!
- Dimineți și seri polare, cu brumă în județul Bacău
Bacău. Fraudă cu bilete de călătorie pentru pensionari – prejudiciul depășește 10 milioane de lei- FOTO. Botoșani. Două camere au ars din cauza rufelor puse la uscat pe sobă!
- Suceava. Tren cu cereale deraiat la o manevră de transbordare
- VIDEO-FOTO. Operațiunea JUPITER la Botoșani. Trofeu de căprior și captură de mii de euro la suspecți de vânătoare cu lațuri și ogari periculoși
- Iași. 30 de câini au murit în foc la adăpostul în care se aflau




