La finalul lunii februarie din acest an subiectul sălilor de jocuri de noroc a acaparat atenția publică. Decizia Guvernului de a da autorităților locale puterea de a da autorizații de funcționare pentru aceste societăți a creat un efect imediat. Mai mulți primari au anunțat că doresc să limiteze activitatea acestor săli de jocuri în localități, sau chiar să le elimine cu totul.
Primarul municipiului Piatra Neamț, Adrian Niță a luat o poziție în acest sens chiar într-o ședință de Consiliu Local. „Proiectul era pregătit pentru a fi lansat”, referindu-se la interzicerea sălilor de noroc, dacă nu pe întreg municipiul, cel puțin în zona centrală a orașului. „În ceea ce privește jocurile de noroc, cred că toată lumea este în acord cu noi!”, a precizat edilul municipiului. Mai multe proiecte referitoare la aceste săli au fost depuse în ultimele săptămâni.
Astăzi, 16 martie, Primăria Piatra Neamț a anunțat într-un comunicat de presă că întâlnirea care urma să aibă loc între autorități și reprezentanții operatorilor de jocuri de noroc a fost amânată pentru data de joi, 19 martie, de la ora 11.00.
„Reprogramarea a fost necesară în urma solicitărilor venite din partea consilierilor locali care au depus proiecte de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza municipiului, precum și ca urmare a întâlnirii online cu organizatorii de jocuri de noroc din România, convocată de Asociația Municipiilor din România (AMR) pentru astăzi, la ora 12:00.
La întâlnirea organizată de AMR vor participa toți primarii de municipii din țară, reprezentanții organizatorilor de jocuri de noroc și Vlad-Cristian Soare, Președintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN).
După desfășurarea întâlnirii de joi, concluziile discuțiilor vor fi comunicate public prin canalele oficiale ale instituției și prin intermediul mass-media”, precizează comunicatul Primăriei.
Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști- Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni
- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
- Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății
- Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților
Suceava. PSD schimbă un profesor de sport cu altul la conducerea Inspectoratului General Școlar- 46 milioane de euro finanțare europeană pentru învățământul profesional și tehnic
- Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan, acuzat de obținere ilegală de fonduri și abuz în serviciu
- Alocațiile pentru copii și indemnizațiile pentru creșterea copilului se achită în avans luna aceasta
- Vaslui. Tânăr arestat pentru trafic de minori





