Procedura pentru unul dintre cele mai importante segmente ale Autostrăzii Unirii A8 intră în zona de contestații. Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a primit două reclamații privind atribuirea contractului pentru tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani, deși constructorul fusese deja desemnat.
Contractul, în valoare de 4,57 miliarde de lei, a fost adjudecat de asocierea condusă de Danlin XXL, însă decizia este contestată de Strabag și de asocierea Makyol – CBI. În aceste condiții, semnarea contractului și startul efectiv al lucrărilor pot fi amânate.
Tronsonul de 28,6 kilometri este unul dintre cele mai complexe de pe traseul A8 și are un rol esențial pentru descongestionarea traficului din zona Iași, în special prin varianta ocolitoare a localității Podu Iloaiei. CNIR a introdus inclusiv criterii de punctaj suplimentar pentru constructorii care își asumă finalizarea rapidă a acestui segment, în maximum 14 luni.
Proiectul include 33 de poduri și pasaje, două tunele și trei noduri rutiere majore, precum și 13 kilometri de drumuri de legătură cu DN 28 și DN 28D. Cel mai lung pasaj va depăși un kilometru, peste râul Bahlui.
Pentru acest lot au fost depuse șase oferte, din partea unor constructori din România, Turcia și Austria, semn că interesul pentru proiect este ridicat, dar și că competiția generează inevitabil dispute.
În paralel, CNIR anunță că urmează să desemneze câștigătorii și pentru alte două tronsoane ale autostrăzii, însă evoluția procedurilor depinde în mare măsură de modul în care vor fi soluționate contestațiile.
Autostrada Unirii A8, care ar urma să lege Transilvania de Moldova și mai departe de Republica Moldova, rămâne un proiect strategic aflat încă între faza de execuție și cea de licitare, fără niciun kilometru deschis circulației până în prezent.
M.N.
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi






