Un bărbat de 35 de ani, din localitatea Cășăria, comuna Dobreni, a fost condamnat de magistrații Tribunalului Neamț la 10 ani de închisoare, în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Prin sentința din 17 aprilie bărbatul, angajat la stână din localitatea menționată, a fost obligat la plata unor despăgubiri uriașe. Acesta datorează victimei agresiunii 300.000 de euro cu titlu de daune morale, plus o prestație periodică lunară echivalentul salariului minim pe minim pe economie de la data faptei, decembrie 2022 și până la încetarea stării de nevoie.
El trebuie să mai achite bani către unitățile sanitare care au tratat victima, cea mai mare sumă, de peste 108.000 lei fiind pentru Spitalul „Sfântul Spiridon” Iași. Timp de 5 ani după executarea pedepsei bărbatul nu are voie să intre în localurile publice unde se servesc băuturi alcoolice. Decizia Tribunalului Neamț nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău.
Fapta a avut loc în 2022, în Ajunul Crăciunului. Pe 24 decembrie, în jurul prânzului, acuzatul era cu oile la păscut pe un teren viran din localitatea menționată. La un moment dat s-ar fi întâlnit cu viitoarea victimă și împreună au consumat băuturi alcoolice. Conform actelor de urmărire penală, după alcool a urmat scandalul și, din cauza unor neînțelegeri mai vechi, cei doi s-au luat la bătaie. Victima a fost doborâtă la pământ, fiind lovită în mod repetat cu un obiect de lemn. Incidentul a fost văzut de niște localnici care au cerut ajutor la numărul unic de urgență 112, victima fiind preluată de ambulanță pentru a fi transportată la spital.
Raportul de expertiză medico-legală a concluzionat că a suferit leziuni traumatice în zone vitale ale corpului, care au necesitat pentru vindecare un număr de 100 – 120 de zile de îngrijiri medicale, viața victimei fiind pusă în primejdie.
(G. S.)
Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)
- Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală
- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR




