Istoria celor 7 femei mironosițe, sau despre curajul discret al credinței

În istoria Noului Testament, femeile mironosițe ocupă un loc aparte. Pe acestea le întâlnim în duminica de mâine, numită după numele lor istoric, Duminica Mironosiţelor. Ele nu sunt prezentate ca mari predicatori; nu rostesc cuvântări lungi, nu conduc mulțimile și nu ocupă un loc de putere vizibilă, însă totuși, ele se află în apropierea celor mai importante momente biblice: slujirea publică a Mântuitorului, Pătimirile, Răstignirea, Îngroparea și Învierea Domnului.

Numele unora dintre ele ne sunt cunoscute din Sfânta Scriptură: Maria Magdalena, Salomeea, Ioana, Maria și Marta, surorile lui Lazăr, Maria lui Cleopa și Suzana. Altele rămân anonime, ascunse sub expresia evanghelică „și multe altele”, însă tocmai această discreție arată frumusețea slujirii lor: ele nu caută să fie în centru, ci să fie aproape de Hristos.

Evanghelistul Luca spune că, împreună cu cei doisprezece apostoli, Îl însoțeau pe Hristos și unele femei „care fuseseră vindecate de duhuri rele și de boli” și care Îi slujeau „din avutul lor” (Luca VIII, 2-3). Această mențiune este extrem de importantă deoarece arată că femeile mironosițe nu au fost simple spectatoare, ci parte vie a comunității formate în jurul lui Iisus.

Ele au pus la dispoziția Domnului ceea ce aveau: avere, timp, curaj, credință, recunoștință și iubire, într-o lume în care mărturia femeii era adesea marginalizată, Evanghelia le așază în prim-planul fidelității.

Maria Magdalena: de la vindecare la mărturisire

Maria Magdalena este una dintre cele mai cunoscute femei mironosițe. Sfântul Evanghelist Luca amintește că din ea Domnul Hristos scosese șapte demoni. Această vindecare nu este doar un detaliu biografic, ci începutul unei vieți noi. Maria Magdalena devine chipul omului eliberat, restaurat, ridicat din întuneric și transformat în martor.

Ea este prezentă lângă Cruce și apoi la mormânt. Potrivit Evangheliei după Ioan, ea este cea care Îl întâlnește pe Hristos Cel Înviat și primește vestea pe care o va duce apostolilor: „Am văzut pe Domnul!” De aceea, tradiția creștină o numește uneori „apostol către apostoli” (sf. Ioan Gură de Aur), nu în sensul unei trepte apostolice, ci în sensul mărturiei: ea vestește celor trimiși vestea Învierii.

Salomeea: mama care învață taina Crucii

Salomeea este mama apostolilor Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, originari din Galilea. O vedem în Evanghelie venind la Hristos cu o cerere omenească: fiii ei să stea unul de-a dreapta și altul de-a stânga Domnului în Împărăția Sa. Este cererea unei mame care își iubește copiii, dar care încă înțelege Împărăția în termeni omeneşti.

Hristos îi răspunde prin imaginea paharului suferinței. Adevărata apropiere de El nu se măsoară prin privilegii, ci prin jertfă şi asumare. Salomeea va învăța această lecție lângă Cruce și apoi la mormânt, unde merge cu miresme, după tradiţia iudaică. Ea devine imaginea credinței care se maturizează: de la dorința de slavă pentru cei apropiați, la înțelegerea slujirii smerite.

Ioana: credință în apropierea puterii

Ioana, soția lui Huza, ispravnicul (administrator) casei lui Irod, este o apariție deosebit de interesantă. Ea provenea dintr-un mediu apropiat de puterea politică. Huza administra casa lui Irod Antipa, conducătorul roman asociat cu întemnițarea și uciderea Sfântului Ioan Botezătorul.

Faptul că Ioana Îl urmează pe Hristos arată că Evanghelia pătrunde chiar și acolo unde nu ne-am aștepta: în apropierea curților, a intereselor și a puterii lumești, politice. Ea nu se lasă definită de mediul în care trăiește, ci alege libertatea credinței. Ioana ne arată că omul poate rămâne al lui Dumnezeu chiar și în contexte complicate, chiar și în vecinătatea compromisului.

Maria și Marta: iubirea care ascultă și slujește

Maria și Marta, surorile lui Lazăr din Betania, sunt cunoscute mai ales din episodul în care Hristos intră în casa lor. Marta se ostenește cu slujirea, iar Maria stă la picioarele Domnului și ascultă cuvântul Lui. Cele două surori nu trebuie puse una împotriva celeilalte. Ele arată două dimensiuni ale vieții creștine: lucrarea și contemplația, fapta și ascultarea, masa pregătită și inima deschisă.

În alt episod, la moartea lui Lazăr, Marta mărturisește credința în Hristos: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Maria, la rândul ei, Îl întâmpină pe Domnul cu durere și iubire, iar în casa lor, Hristos Se descoperă ca Înviere și Viață, de aceea, Maria și Marta sunt imaginea familiei care Îl primește pe Dumnezeu în intimitatea casei sale.

Maria lui Cleopa: fidelitatea de lângă Cruce

Maria lui Cleopa este pomenită în Evanghelia după Ioan lângă Crucea Mântuitorului, alături de Maica Domnului și de Maria Magdalena. Tradiția o identifică adesea cu Maria, mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosi. Nu avem multe detalii despre viața ei, dar prezența ei lângă Cruce spune mai mult decât o biografie întreagă.

Ea rămâne acolo unde durerea era maximă, unde primejdia era reală, unde credința părea înfrântă. Maria lui Cleopa este chipul omului care nu fuge când iubirea devine grea şi apăsătoare. Această femeie ne învață până astăzi că există o teologie a prezenței: uneori, cea mai mare mărturie este simplul fapt de a rămâne lângă Hristos.

Suzana: slujirea tăcută

Despre Suzana știm foarte puțin. Este pomenită de Sfântul Luca între femeile care Îi slujeau Domnului din avutul lor, însă nu i se consemnează cuvinte, nu i se descriu fapte spectaculoase, nu i se oferă o biografie amplă. Și totuși, numele ei rămâne în Evanghelie; numele Suzana vine din ebraicul shoshannah, care înseamnă „crin” sau „floare de crin” având o frumusețe simbolică aparte, fiind asociat cu delicatețea, curăția și noblețea sufletească.

Suzana reprezintă mulțimea discretă a celor care susțin lucrarea lui Dumnezeu fără zgomot. Ea este imaginea credinciosului care nu caută recunoaștere, dar fără de care multe lucrări nu s-ar putea împlini, iar în Biserică, slujirea tăcută nu este secundară, ci esențială.

Ce învățăm astăzi de la ele?

De la femeile mironosițe învățăm, mai întâi, fidelitatea. Ele nu L-au urmat pe Hristos doar când era înconjurat de mulțimi, ci și când era batjocorit, răstignit și îngropat. Învățăm apoi curajul. Credința nu este doar sentiment interior, ci alegere concretă, uneori riscantă; aceste femei merg acolo unde alții nu îndrăznesc să meargă.

Învățăm recunoștința. Maria Magdalena nu uită vindecarea primită. Ioana și Suzana își pun avutul în slujba Domnului. Maria și Marta Îl primesc pe Hristos în casa lor. Fiecare transformă darul primit în răspuns viu şi asumat.

Şi nu în ultimul rând învățăm demnitatea slujirii discrete. Lumea de astăzi prețuiește vizibilitatea, imaginea și mai ales succesul public. Mironosițele ne arată că înaintea lui Dumnezeu contează iubirea statornică, nu spectacolul exterior.

Femeile mironosițe sunt, în fond, primele purtătoare ale veștii care a schimbat lumea: Hristos a înviat! Ele nu au avut arme, funcții sau putere politică. Au avut însă inimă, credință și curaj, iar acestea au fost suficiente pentru ca numele lor să rămână pentru totdeauna în memoria Bisericii noastre.

Preot. Prof. dr. Mihai CAPȘA TOGAN