Primăria Municipiului Piatra-Neamț va aloca 13.000 de lei (inclusiv TVA) din bugetul local, capitolul “Învățământ” pentru buna desfășurare a evenimentului “Arc peste timp. Icoană, Imn și Excelență”.
Proiectul privind alocarea financiară pentru susținerea acestui proiect cultural-educațional, din fonduri publice, de la bugetul local, a fost aprobat, în unanimitate, în ședința extraordinară a Consiliului Local de miercuri, 15 aprilie 2026.
Evenimentul va avea loc, marți, 5 mai, la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț și va consta în organizarea unui concert de muzică corală bizantină și o expoziție de icoane intitulată “Icoana-Fereastră spre Înviere”, ambele susținute de elevii liceului teologic pietrean.
Banii vor fi acordați în baza unui Parteneriat între organizatorii principali – Inspectoratul Școlar al Județului (ISJ) Neamț, Liceul Teologic Ortodox “Sfinții Împărați Constantin și Elena” Piatra-Neamț și primăria municipiului reședință de județ. Parteneriatul prevede care este participarea fiecărui partener.
Potrivit documentelor prezentate în ședința de CL, bugetul total al evenimentului, este de 50. 570 de lei, Primăria Piatra-Neamț contribuind financiar, cu suma amintită, pentru:
- închirierea instalației de sonorizare ce va fi utilizată la concertul din sala de spectacole a TT-ului, precum și a unor ecrane LED de mari dimensiuni pentru proiecția imaginilor cu cele 20 de lucrări ce vor fi expuse în cadrul evenimentului – 12.500 de lei;
- promovarea evenimentului pe două ecrane LED de mari dimensiuni în Piața Ștefan cel Mare și zona comercială de lângă gara orașului: 500 de lei.
Evenimentul are loc în trei localități: Piatra-Neamț, Roman și Târgu-Neamț, în perioada 5-7 mai.
Angela Croitoru

Mesagerul Bacău Foto/Video.„ Dr. Buburuzan m-a readus la viață. Este a doua mea zi de naștere!”: mărturia tulburătoare a unui fost pacient operat pe creier la SJU Bacău
ZCH VIDEO. FOTO. Accident la Vânători Neamț, în apropierea Primăriei
NewsEdge Doi miliardari vor să schimbe viitorul Partidului Democrat din SUA
BusinessEdge MK Kredit obține primul rating Fitch după 10 ani pe piața românească. Agenția acordă calificativul „B-”, cu perspectivă stabilă.




