100 de actori români în același spațiu

… poate fi neverosimil, mai cu seamă că nu există nici o producție care să reunească așa de mulți truditori ai scenei, ca să nu mai pomenim că o mare parte dintre ei nu ne mai sunt contemporani. Și totuși Ovidiu Stanciu reușește să ni-i aducă, într-o formă caricaturală, în spațiile galeriei de la Palatul Braunstein, o lună de zile, între 1 și 30 iunie, spre aducere aminte și în același timp pentru a promova genul acesta de exprimare artistică, decăzut, din varii motive, într-un con de umbră. Până la vernisajul expoziției de pe 1 iunie, orele 17.00 fix, am avut o scurtă întrevedere cu autorul pe care v-o redăm aproape în totalitate.

Ce ai făcut până a ajunge în Iași?

Ar fi vreo patru ani de design la Academia de arte București, plus trei ani de ucenicie la pictură bisericească și restaurare, în cadrul BOR. Adăugăm ilustrații pentru vreo 30 de cărți pentru copii și 29 de ani de advertising (art director și illustrator). Dacă mai trebuie, punem și colaborări cu emisiuni TV, presa scrisă, timp de vreo 10 ani.

De la design, publicitate, pictură bisericească la caricatură. Drum lung sau regăsire?

Nu e un drum lung, ci lat, pe patru benzi. Pe fiecare bandă mă regăsesc in egală măsură.

În sensul pur al caricaturii înțeleg că întâlnești mulți oameni. Din varii domenii, funcțiuni etc. Cum apar oamenii în viziunea ta? Cum îi percepi?

Vorba lui Caragiale „Simț enorm și văz monstruos” mă obligă la autocenzură. Există egalitate prin diversitate, în sensul că toți sunt la fel, diferențele fiind în marja de eroare, marjă pe care eu o speculez. De multe ori, nu evidențele sunt reprezentative. Cum spuneam mai demult, toți oamenii sunt frumoși; cum am spus la matinalul de la TVR Iași, oamenii nu au defecte, ci particularități.

Este un declin al caricaturii la noi? Înregistrăm un regres?

O, da! Și nu numai în caricatură. De fapt, e un declin colectiv al societății, nu e unul mai accelerat al caricaturii. E un cerc vicios unde suprimarea inteligenței/ educației/ culturii naște monștri. Care-s peste tot.

Ești deja la a doua apariție pentru publicul ieșean, prima fiind în fieful Sabin Bălașa de la Corpul A al UAIC. Cum găsești Iașul?

Omul sfințește locul. În rest, peste tot sunt aceleași materiale de construcții.

100 de actori este un volum consistent. Totuși sunt mult mai mulți actori, care poate așteaptă un loc în colecție. Ce ai de gând cu ei?

Am mai mult de 100, iar numărul e în creștere. Aștept să găsesc sprijin pentru publicarea unui album sau, de ce nu, să-i vând (nu pe 30 de arginți). Până atunci îi mai plimb prin țară. Altfel spus, lista e deschisă, dar cu „dress code”.

Aceasta este o mică parte din Ovidiu Stanciu, care poate fi întâlnit la vernisajul de la Braunstein, de luni, 1 iunie, pe la orele 17.00, dar și în unele zile ce vor fi semnalate la expoziție, în care vă va desena așa cum vă percepe el.

(GIP)