EDITORIAL Dacă e să dăm timpul înapoi...

… despre educație nu s-a scris sau spus mare lucru. Episoade jenante din evoluțiile vreunui aparatnic proptit în fruntea ministerului, eventual niște scandaluri minore cu elevi mai agitați și ceva, ceva despre manualele școlare, mai o grevă, dar nu în măsura de a mișca lucruri sau instituții. Admitem un demers subscris sintagmei românești, câinii latră, caravana trece. Am continua noi, pentru că semaforu-i pe verde. Ceea ce înseamnă că cineva poate schimba culorile. În fine.

Contactele cu cei ce vin din urmă lasă impresia, sau poate realitatea, că este o diferență colosală dintre ceea ce făceam noi, cei trecuți de o anume vârstă și ce se face acum. Și nu în sensul pozitiv Azi constatăm că suntem cam ultimii mohicani, care avem cât de cât habar de ceea ce facem sau știm și… nu-i nevoie să contabilizăm procentul celor ce votează trompete de constructe politice cu origini și doctrine îndoielnice, ca să știm cum stăm. E relativ. Cele 12 procente cu care partidul lui Diaconescu a intrat în parlament sunt o bază de pornire, dacă vreți, pentru cele câteva zeci de procente dedicate necondiționat marei mase a suveranismului, care include și un segment, ce-i drept, mai redus ca dimensiune, de oameni instruiți. Restul? Pământ și iarbă verde. Totuși, ceea ce contează este creșterea procentului de contemporani cu lecțiile nefăcute sau încremeniți în școala primară, că la gimnaziu au trebuit să facă altceva sau i-o luat în armată. Accelerată sau nu, ea este evidentă. Să reținem această premisă.

Din istorie, filosofie și acum practică, am aflat că o națiune poate fi redusă la o masă de manevră, dacă este compromisă generația tânără. Junii. Perspectiva evoluției naturale spre un nivel superior de civilizație este definitiv compromisă. Ce rămâne? Un derapaj lin înspre abis. Să spunem o a doua premisă.

Dacă-i numărăm pe cei ce s-au succedat la conducerea ministerului în discuție, iese de o clasă ideală ca volum cu care un dascăl priceput ar putea face performanță. Numai că, fiecare ministru care a venit, a făcut din școala românească ce l-o tăiat capul. Ba modelul finlandez, ba manualele alternative, ba modificarea structurii anului școlar, ba una, ba alta, orice, dar reformă nu. Ba mai erau ziceri că într-un an s-au dat subiecte ușoare la nu știu ce examen, că erau niște odrasle nătânge cu părinți prin minister, care în mod normal nu treceau nici cu slujbe pasul respectiv. Mai pe scurt, sistemul de învățământ a fost făcut una cu pământul la nivel de masă. Mai răsar câte unii care depășesc marea masă a mediocrității, se pozează cu fel de fel de inși pentru imagine, vezi Doamne!, încasează câteva mii de lei și gata. Consecințele acestor reforme sunt cutremurătoare. Și nu vorbim de câteva urme acolo, ci de un real vid educațional. Fie asta o altă premisă.

Din cele expuse până acum, s-au făcut posibile câteva manifestări care, nu numai că scandalizează, dar te scot din țâțâni. De pildă, aflați că dacă un elev ia o notă proastă, aceasta poate fi anulată, stați bine pe scaun, în INSTANȚĂ! Este un caz despre care nu s-a făcut mare vâlvă, cu un doi pus în catalog ce a fost anulat de un judecător. Lăsăm deoparte că părinții plodului erau procuror și respectiv avocat. Avem fraude cumulate de câteva miliarde de euro și justiția mioritică anulează note mici, ca nu cumva să rămână odrasle repetente și anul ăsta. Te doare mintea. Nu mai vorbesc de presiuni asupra dascălilor din partea… cui trebuie. Sunt din peisaj.

Mai nou o recomandare de la nivelul inspectoratelor, sugerează premierea tuturor elevilor. Cu ceva acolo. Diplomă de participare sau ceva, dar musai cu coroniță. Unde știam noi că acea coroniță e semnul celui mai tare, iaca e un mare fâs. Ce motivație mai poate avea un june cu rezultate când vede că-i la fel cu cel ce driblează la mustață o corijență sau repetenția? Asta una. Unde-i competiția? Unde-i rolul dascălului? De ce nu privim în spate ce valori a dat școala bine făcută omenirii?… Realizez că nu prea are cine să răspundă la așa ceva, decidenții fiind la rândul lor școliți care și cum, fără multă râvnă, doar cu visul unui post plătit cât de cât, sigur și călduț. Restul? Dă-i în mă-sa.

Ce vedem? Ideea de performanță care se compromite din fașă. Cu școala călcată în picioare de tot felul de parveniți, sfidată de influenceri, tik-tok-eri și instagramiști, cu incultură într-un mainstream pestriț și sulfuros. E revoltător. O fi vrând țara asta să fim proști, dar mai există o curbă a lui Gauss, o brumă de proiecție pentru viitor. Chiar le anulăm pe toate și devenim o turmă imbecilă, dar cu pretenții, în amintirea vremilor trecute? Se pare că da. Să ne rugăm pentru un sfârșit cât se poate de lin.

GD PATRAUCEAN