Astăzi, 2 mai, de Ziua Națională a Tineretului, în Târgu-Neamț s-au conturat, din nou, două realități complet diferite.
Pe de o parte, părinți tineri ai orașului au ales firesc: o plimbare în parc, timp petrecut cu copiii, liniște și normalitate.
Pe de altă parte, cei „mai norocoși”, înarmați cu carnet de partid, au ajuns la stadion, unde organizația TSD Târgu-Neamț a pus de o petrecere: grătare, dulciuri, băuturi (non-alcoolice, sperăm) și muzică de la DJ.
Diferența nu este însă despre distracție. Este despre priorități.
În timp ce unii se bucurau de atmosferă festivă, alți părinți ne-au trimis imagini dintr-un loc de joacă din oraș care arată, fără exagerare, ca după abandon: echipamente degradate, pericole evidente pentru copii și o lipsă totală de întreținere.
Nu vorbim despre o problemă apărută peste noapte. Oamenii spun că situația persistă de mult timp.
Este greu de înțeles cum, într-o zi dedicată tinerilor, administrația locală reușește să ignore exact spațiile destinate lor – locurile unde copiii ar trebui să se joace în siguranță.
Poate că, începând de luni, entuziasmul petrecerii se va transforma și în acțiuni concrete. Pentru că 1 iunie se apropie, iar copiii din Târgu-Neamț au nevoie de siguranță și condiții decente de recreere, nu doar de evenimente de imagine.
Până atunci, rămâne această întrebare simplă: pentru cine este, de fapt, această zi a tineretului?
P.S. Și ca tabloul să fie complet, comunicatorii de la PSD Târgu-Neamț au realizat un afiș pentru petrecerea de astăzi cu data de 2 mai 2025 și l-au și postat pe pagina de Facebook a organizației TSD.
Dacă mai sunt și plătiți pentru asta, este mai mult decât amuzant.

C.T.S.
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
- Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi












