România are un deficit evident în ceea ce privește capacitatea de stocare în raport cu alte state europene, iar urgența de a investi în această direcție a devenit parte din strategia energetică a României, pe fondul dezvoltării rapide a regenerabilelor.
În acest context, expertul în energie Dumitru Chisăliță atrage atenția asupra riscului dezvoltării haotice a capacității de stocare, preponderent prin investiții în baterii. De fapt România are nevoie de un sistem de stocare cu un mix de tehnologii, care să contribuie în mod real la echilibrarea sistemului energetic național și la scăderea prețului energiei.
„Avem astăzi un sistem cu multă producție intermitentă, dar cu puțină capacitate de control. Într-un asemenea sistem, stocarea nu este un lux. Este condiția minimă pentru ca energia regenerabilă să nu devină sursă de volatilitate. Fără sisteme de stocare (un mix de tehnologii, nu doar baterii) amplasate corect, dimensionate corect și operate în interesul sistemului energetic, România ajunge să producă energie ieftină când nu are nevoie de ea și să importe energie scumpă când are nevoie”, a remarcat președintele Asociației Energie Inteligentă într-o analiză recentă.
Mixul de tehnologii la care face referire analistul include centralele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj – așa numita soluție .CH.E.A.P., care are avantaje evidente față de bateriile clasice. Printre acestea, durata de viață care poate ajunge la 100 de ani și capacitatea mare de stocare, adecvată pentru echilibrarea la scară națională.
În mod surprinzător, România nu are niciun astfel de proiect, în ciuda potențialului hidroenergetic ridicat. Hidrocentralele cu acumulare prin pompaj sunt în prezent tehnologia numărul unu în stocarea energiei la nivel mondial, concentrând peste 95% din capacitatea totală instalată.
Primii 300 MW instalați prin soluția C.H.E.A.P. ar putea fi în județul Neamț
Totuși în spațiul public au apărut informații despre primele investiții în tehnologia C.H.E.A.P., iar județul Neamț poate deveni un beneficiar real. Compania privată Hydro Blue are în vedere un proiect care prevede dezvoltarea unei hidrocentrale cu acumulare prin pompaj de 300 MW putere instalată în zona Bicaz. Propunerea a obținut recent acordul de mediu, iar Hidroelectrica și-a anunțat interesul pentru o asociere pentru operarea centralei odată cu finalizarea lucrărilor de construcție.
Potrivit estimărilor ANRE – Autoritatea Națională de Reglementare în Energie, România va avea la finalul anului 2.000 MW instalați în baterii. Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice prevede o capacitate instalată de 1.200 MW până în 2030, dintre care 800 MW prin tehnologia CHEAP.
Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți




