”Viața este o comedie. Trebuie să o jucăm serios” – Alexandre Kojeve

Orice român instruit când aude rostindu-se substantivul propriu Mogoșoaia, mintenaș se gândește la domnitorul martir, Brâncoveanu Constantin și la castelana Martha Bibescu. Dacă despre marele domnitor mazilit de otomani și cei 4 fiii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei tot românul le cunoaște tragedia, despre castelană, lucrurile stau altcum. Încă este un mister, o necunoscută. Cine a fost de fapt castelana? Să căutăm un răspuns plauzibil, demn de încredere. Castelana a fost „o personalitate fascinantă, de o complexitate cu totul excepțională: o intelectuală, o cerebrală dar, în acelașii timp o ființă de o sensibilitate rară, care iubea frumosul (…). O seducătoare care, cel mai adesea involuntar era în stare să stârnească pasiuni înflăcărate, ca în capul…” (Sursă-cartea: Martha Bibescu și vocile Europei) Ce s-o mai lungim? Farmecul și inteligența Marthei Bibescu au transformat-o încă de foarte tânără într-o legendă pentru contemporani. O legendă, nu de puține ori controversată, căci ironia ei de femeie spirituală, ambiția de a străluci și abilitatea cu care reușea să obțină impresie în public, i-au adus destui dușmani, mai des printre doamnele din înalta societate românească. Tot femeile!

Povești cu prinți și prințese

Era frumoasă, elegantă și talentată, de aceea a trezit pasiuni la tot pasul. A fost iubită de Kronprințul Germaniei, de regele, curtată de mari oameni politici, precum Churchill sau de Gaulle, a câștigat admirația unui întreg popor. Dar romanul vieții ei nu poate fi scris așa de strălucitor în afara cadrului în care s-a petrecut: palatul brâncovenesc de la Mogoșoaia pe care gustul său de mare rafinament l-a transformat într-un centru al lumii nobiliare, un loc de mare adunare a spiritelor la început de secol european. Un loc de basm, aflat la o palmă distanță de Capitală, în mijlocul unei păduri seculare, pe marginea unui lac plin de nuferi și trestie plutitoare, cu grădini cotropite de flori și păuni, un imperiu verde și parfumat ( V. Povești fermecate, dintr-un alt timp). Era tânără, frumoasă, deșteaptă, dorită de toți bărbații cu care intra în „contact” cotidian. Dar obosise de prea multă viață, de prea mulți adulatori. Obosise și „Puti”, soțul George Bibescu, fustangiul și cartoforul, care se ținea numai de aventuri amoroase. Sastisită peste măsură, pleacă în Alger să scrie o carte, pentru că era scriitoare. Nu-i reușește nici acest proiect. Infidelul soț îi face cea mai mare surpriză, îi câștigă Palatul Mogoșoaia la cărți, i-l dăruiește cu acte pentru totdeauna. Din acest moment viața Marthei Bibescu s-a schimbat radical. Cum celebrul Palat Mogoșoaia era frumos dar dărăpănat, s-a apucat să-l reconstituie. Este absorbită total de planul de restaurare a palatului. Ambiția de a înnobila Mogoșoaia după 200 de ani de abandonare, cu eleganțe și efervescența de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, o readuce la viață.

Ce știm despre Palatul Mogoșoaia?

Inaugurat în 1702, a găzduit vreme de un deceniu banchetele solemne de la curtea domnului mazilit și nunțile boierești unde, notează secretarul lui Constantin Brătieanu obiceiul era: „să nu se ridice farfuriile de pe masă când se schimbă felurile de mâncare, ci să pună una peste alta, cât era masa de lungă, încât se forma un edificiu de farfurii așa de înalt, că boierii comeseni, chiar stând in picioare nu se puteau vedea dintr-o parte în alta a mesei”. (Sursa: Povești cu prinți și prințese). Dar eticheta „Micul Paris” a început să se schimbe. Moda, moda este în continuă schimbare. În 1912, Martha Bibescu deși era foarte tânără, era foarte bine văzută. Mogoșoaia devine locul de întâlnire râvnit, aici își dau întâlnire, familia regală a României, întreaga lume bună a Bucureștiului, oameni politici, artiști, oameni de cultură, diplomați de renume. Peste toate și peste toți, domină stăpâna palatului, frumoasa Martha.

Pe șantier cu principesa Maria

Principesa Martha Bibescu a trăit în umbra Palatului Mogoșoaia 18 ani, fiind văzută în compania celor mai surprinzătoare chipuri istorice. Mogoșoaia devine pasiunea vieții ei. Își petrece tot timpul între proprietatea de la Posada și Mogoșoaia, unde încep lucrările de restaurare, efectuate de muncitori italieni, sub conducerea antreprenorului Domenico Rupolo. Pleacă cu arhitectul la Veneția pentru a alege personal materialele necesare decorării camerelor de locuit. Și-a însoțit grădinarul, pe Costică Zaman, în Olanda pentru a alege cu mâna ei lalelele cele mai frumoase și mai parfumate. Mogoșoaia castelanei Martha Bibescu, devine un uriaș șantier, de unde nu lipsea nici principesa Maria, viitoarea regină a României.

„Această iubire a frumosului, pe care o împărtășeam amândouă, ne-a făcut să fim ani îndelungați tovarășe strâns legate. Ne plăceau la amândouă grădinăritul, florile, ne plăcea să plănuim locuințe ciudate și originale, să colecționăm pietre antice sau să descoperim colțuri tainice, neexplorate, biserici vechi, case părăsite…Ne plăceau cărțile și poezia și sunetele clopotelor din depărtări” (Sursa: Povești cu prinți și prințese)

Probabil de aceea, după plecarea castelanei Martha în Franța, primul lucru pe care l-au făcut comuniștii, au scos cărțile din palat și le-au ars. Toate volumele din biblioteci, o adevărată bogăție spirituală le-a ars în grădina palatului. Concluzia este foarte tristă: Decât să fie citite de foștii proprietari, mai bine să fie făcute scrum. Și scrum s-au făcut! Un alt caz clar de „uitare voită a istoriei”. După arderea cărților urmează nostimada: „de sus” se vine cu un nou ordin prin care urma să se păstreze o parte din cărți. Firește era prea târziu!

Martha Bibescu, figura reprezentativă a spiritului european

Castelana Martha va rămâne în istorie în primul rând ca scriitoare. Pe piatra ei de mormânt, pe care și-o pregătise ea însăși scrie: „Princess Bibescu, ecrivain francais”. Să clarificăm lucrurile. Pentru „Principesa Europei” (era numită și așa), Franța a fost a doua ei patrie. Să nu uităm că a scris numai în limba lui Voltaire, dar tot româncă a rămas. Era totuși o scriitoare care conta în lumea literară franceză. Prima ei carte, Les Huit Paradis – (Cele 8 paradisuri), publicată în 1908, la numai 22 de ani, a fost primită cu entuziasm de critici, dar și de Academia Franceză care i-a decernat Premiul Marcelin Guerin. În 1955 era aleasă, laolaltă cu Jean Cocteau. Când Martha Bibescu ajunge la o deplină manifestare a capacității sale creatoare, apar cărțile. „Isvor, Le Pays de Saules-Izvor, țara sălciilor”, „Le Perroquet vert-Papagalul verde”, „Catherine-Paris”, „Au bal avec M. Proust-La bal cu M. Proust”, și începe seria „La Nymphe Europe-Nimfa Europa”. Mai târziu apar: „Croisade pour l’anemone-Cruciadă pentru anemone”, „Le destin du lord Thomson of Cardingto-Destinul lordului Thomson”. Marele succes repurtat cu aceste volume editate în tiraj mare a deteminat-o pe scriitoare să publice numeroase lucrări și sub pseudonimul Lucile Decaux. Apărute în perioada 1934-1938, aceste lucrări au avut un succes impresionant. Două dintre ele au fost ecranizate, fiind premiate excelent de către cinefili. Activitatea literală desfășurată cu mare intensitate i-a asigurat prințesei, din fericire, și o independență financiară confortabilă. Dorința ei de a construi pe diverse planuri, i-a adus o bucurie imensă, în anul 1927, an în care după eforturi uriașe, palatul lui Brâncoveanu de la Mogoșoaia a fost restaurat total! Această operă de renovare a început cu ajutorul arhitectului italian D.R., iar în 1920 a fost succedat de nepotul Marthei, arhitectul George Matei Cantacuzino. Sfârșitul acestei opere de lungă durată (1912-1927) a completat frumusețea oferită de natură și îmbogățită de dragostea prințesei pentru acest loc mirific. Și castelana este fericită: „Sunt mulțumită că Mogoșoaia devine o mărturie chiar scurtă a dragostei mele pentru această țară. Da, am un sentiment viu și plăcut de orgoliu, căci fără mine acest palat s-ar fi înecat în baltă. L-am scos de acolo prin vrăjile mele. O să-mi supraviețuiască, iar eu nu voi supraviețui” (Sursa: O scrisoare recomandată semnată de Martha la 21 august 1967). După ultima conflagrație mondială, proprietara Palatului Mogoșoaia a pretins statului român să treacă clădirea în patrimoniul țării. Și Palatul a devenit „obiect” de patrimoniu. Abia atunci fosta stăpână a plecat printre străini, unde și-a găsit liniștea destul de greu. N-a vândut capodopera arhitecturală, n-a demolat-o, a lăsat-o moștenire poporenilor. Îți mulțumim, Martha Bibescu, alături de miile de vizitatori ce-ți pătrund în casa „de acasă”.

„Oamenii sunt sub vremi”

Frumoasa castelană de la Mogoșoaia n-a fost fericită toată viața. Dușmanii au acuzat-o că a fost spion al Albionului împotriva Germaniei naziste. Că prea s-a purtat cu mănuși cu evreii. Marta i-a găzduit pe fugarii din Polonia, pe prințesa Lubomirska, pe contele Potocki, pe prințul Radziwill, scăpați de sub tirul avioanelor cu zvastica pe fuzelaj. Moartea lui George Valentin Bibescu, soțul ei, pionierul aviației românești și eroul de pe fronturile primei conflagrații mondiale, aduce din nou lumea bună la Mogoșoaia. Prințul Bibescu a fost înmormântat în Biserica Brâncoveanu. În 1973, înainte de a muri, îl roagă la Paris pe Romulus Dianu să-i îndeplinească o dorință de suflet. Să meargă la mormântul bunului său prieten, savantul Vasile Pârvan și să-i depună un buchet de flori frumoase. Neapărat culese din grădina ei de la Mogoșoaia.

Prof. Dumitru RUSU