Magistrații Tribunalului Neamț s-au pronunțat într-un dosar penal cu mai multe persoane deferite justiției pentru trafic de droguri și substanțe psihoactiove. Pentru un număr de 9 acuzați au fost dispuse pedepse între 6 ani și 9 luni de închisoare și 3 ani și 4 luni în regim de detenție. Un singur făptaș a primit o condamnare de 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendarea executării. Sancțiunile însumate pentru cei 9, între care și o femeie, totalizează 45 de ani și 3 luni. În același dosar au fost dispuse confiscări pentru sumele de bani obținute de grupare în urma comercializării de substanțe cu efect psihoactiv sau droguri de risc și mare risc. Unul dintre ei a pierdut prin confiscare peste 100.000 lei, suma totală de la toți cei implicați depășind 260.000 lei. Decizia instanței de fond nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău.

Gruparea a fost destructurată de polițiști și procurorii DIICOT pe 29 aprilie 2025 când au fost puse în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară în locații din județele Neamț și Galați. Au fost găsite și ridicate peste 100 grame și 24 plicuri tip zip-lock conținând substanță vegetală, fragmente și resturi de țigarete confecționate artizanal, cantități de substanță cristalină, cântare de înaltă precizie, dispozitive de mărunțire tip grinder, 5 pistoale cu aer comprimat și 23 de recipiente metalice cu aer comprimat, sume de bani în lei și valută, precum și alte mijloace de probă.
Au fost reținute 14 persoane cu vârste între 18 și 40 de ani, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse, știind că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
„Din cercetările efectuate a reieșit că, în cursul lunii ianuarie 2025, patru dintre inculpați au constituit un grup infracțional organizat, bazat pe relații de prietenie, în scopul obținerii unor importante sume de bani din comercializarea de substanțe interzise. În cadrul grupului, inculpații și-au acordat sprijin reciproc în aprovizionarea și comercializarea substanțelor interzise. Astfel, în perioada pe parcursul anului 2025, au vândut, în mod repetat canabis și substanță cristalină 2 MMC, către consumatori de pe raza județului Neamț”, conform DIICOT.
În același interval de timp, alți 11 acuzați din care unul aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea în altă cauză, neafiliați grupării de criminalitate organizată, dar aflați în relație de colaborare cu membrii acesteia, au procurat, deținut și comercializat diferite cantități de droguri de risc, mare risc și substanțe psihoactive către consumatori de pe raza județelor Neamț și Galați, cu sume cuprinse între 50 și 200 lei pentru o doză.
Instanța s-a pronunțat doar pentru o parte din acuzați, care au recunoscut faptele și au beneficiat de reducerea pedepsei cu o treime, iar pentru ceilalți procesul continuă la instanța de fond.
FOTO diicot.ro
(G. S.)
Polițistă din Bacău, felicitată de prefect după ce a identificat și predat autorităților o persoană urmărită- Punte între cer și pământ: Lecție de istorie și onoare predată de aviatorii băcăuani la Monumentul Eroilor de la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Brusturi
- Etapa 10 din Liga 3, Seria 1: FC Bacău 2 a câștigat deja, 2-1 cu Odorheiul. Urmează meciurile Aerostarului și Oneștiului
- Performanță incredibilă la Buhuși: spitalul propus pentru desființare a cucerit trei premii de excelență la Romanian Healthcare Awards
- Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”
Neamț. Două accidente în aceeași zi și acțiuni ale polițiștilor în trafic- De la Buhuși la Piatra-Neamț: spitalele Moldovei, în top la Romanian Healthcare Awards 2026
- Suceava. Acoperișul casei și o anexă, distruse într-un incendiu. Focul a pornit din camera tehnică
- A pornit mașina tatălui și a ajuns cu ea în curtea vecinului
- Ora de iarnă 2026 – în această noapte ora 04:00 devine ora 03:00




