Procurorii anticorupție au prelungit controlul judiciar pentru primarul comunei Zănești, Ioan Filip, cercetat într-un dosar penal instrumentat de DNA. Măsura dispusă de Serviciul Teritorial Bacău al DNA a fost contestată de acuzat la tribunalul din județul vecin, dar cauza a fost trimisă pentru soluționare la Tribunalul Neamț. La termenul din 30 aprilie judecătorii nu au dat o soluție și au amânat pronunțarea după minivacanța de 1 Mai. „Stabilește termen pentru pronunțare la data de 4.05.2026, ora 12:00”, conform minutei Tribunalului Neamț din data de 30 aprilie.
Prin cea mai blândă măsură dispusă de anchetatori la eliberarea primarului Ioan Filip din arest preventiv (amănunte aici) au fost impuse mai multe obligații și interdicții între care și cea de a exercita funcția de primar și de a nu lua legătura în nici un fel cu martorii sau alți acuzați din dosar, parte din aceștia fiind salariații Primăriei Zănești.
Totul a început în toamna anului trecut, în perioada 11 – 12 noiembrie, când procurorii DNA au efectuat 12 percheziții în mai multe locații din comuna menționată, inclusiv la primărie. Patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore, între care primarul, doi funcționari din primărie și administratorul unei societăți comerciale. Ulterior ultimii trei au fost plasați sub control judiciar, iar Ioan Filip a fost arestat preventiv (amănunte aici). Măsura a încetat în februarie 2026 când a fost plasat în control judiciar. Între timp unul din suspecți a decedat iar cei doi funcționari din primărie au ajuns la instanță cu acorduri de recunoaștere încheiate cu procurorii DNA. Pentru ca aceste înțelegeri să fie valabile este nevoie de validarea magistraților. Ambele dosare au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Neamț.
(G. S.)
Când trecem la ora de iarnă: la noapte ora 04:00 devine ora 03:00- Polițistă din Bacău, felicitată de prefect după ce a identificat și predat autorităților o persoană urmărită
- Punte între cer și pământ: Lecție de istorie și onoare predată de aviatorii băcăuani la Monumentul Eroilor de la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Brusturi
- Etapa 10 din Liga 3, Seria 1: FC Bacău 2 a câștigat deja, 2-1 cu Odorheiul. Urmează meciurile Aerostarului și Oneștiului
- Performanță incredibilă la Buhuși: spitalul propus pentru desființare a cucerit trei premii de excelență la Romanian Healthcare Awards






