Într-un context în care temele legate de protecția mediului și economia circulară devin tot mai importante pentru societate, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, împreună cu ECOTIC, organizează Tabăra de Ziariști de Mediu în perioada 8 – 11 iulie 2026, găzduită de Parcul Natural Vânători Neamț – Romsilva.
Organizatorii își propun să contribuie la dezvoltarea jurnalismului de mediu și să abordeze subiecte complexe într-un mod documentat și echilibrat. Inițiativa vine ca răspuns la nevoia tot mai mare de informare corectă și accesibilă a publicului cu privire la provocările de mediu și tranziția la economia circulară.
Obiectivul acestei tabere este acela de instruire a jurnaliștilor în tematica de mediu, având ca temă „Introducere în economia circulară și protecția mediului”. Programul va include întâlniri cu experți și practicieni din domeniul protecției mediului, ateliere practice, studii de caz și sesiuni interactive menite să dezvolte competențele participanților în documentarea și comunicarea subiectelor de mediu.

Cine poate participa?
Tabăra se adresează jurnaliștilor cu experiență care își doresc să aprofundeze subiectele de mediu și să își dezvolte competențele într-un domeniu aflat în continuă dezvoltare. În același timp, este o oportunitate valoroasă și pentru jurnaliștii dornici să exploreze teme actuale de mediu și să interacționeze cu specialiști din domeniu.
Care vor fi temele abordate?
Program 8 – 11 iulie 2026:
Înscrieri:
Jurnaliștii interesați să participe la Tabără se pot înscrie completând formularul disponibil aici până la data de 19 iunie 2026. Menționăm că locurile sunt limitate.
„Organizăm Tabăra de vară pentru jurnaliști de mediu din dorința de a stimula interesul reprezentaților mass media pentru problematica de mediu. Jurnaliștii vor interacționa cu experți și practicieni și vor afla detalii despre bune practici din domeniul protecției mediului și al economiei circulare.”, declară Valentin Negoiță, Președinte ECOTIC.
„ECOTIC și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România își propun să joace un rol tot mai activ în formarea unei noi generații de ziariști de mediu, capabili să abordeze subiecte de larg interes privind acest domeniu de maximă importanță.”, declară Emil Stanciu, Vicepreședinte UZPR.
Comunicat de presă UZPR
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro




