Drumul Național 15, principala arteră rutieră ce asigură legătura dintre Moldova și Ardeal, s-a aflat în atenția polițiștilor rutieri în cadrul unei acțiuni menite să prevină accidentele și să sancționeze principalele abateri comise în trafic.
Statisticile arată că cele mai multe accidente pe acest tronson se produc duminica, între orele 13:00 și 17:00, astfel că autoritățile au organizat controale în sistem RELEU, pe întreg traseul DN15.
La acțiune au participat structurile rutiere din toate cele cinci județe traversate de acest drum național, inclusiv polițiști din cadrul Serviciului Rutier Neamț. În sprijinul acestora au fost prezenți și specialiști din cadrul Registrului Auto Român.
În timpul verificărilor au fost efectuate aproximativ 55 de testări pentru alcool și substanțe interzise. Niciun conducător auto nu a fost depistat pozitiv, iar pe parcursul acțiunii nu au fost constatate infracțiuni.
Polițiștii au aplicat în total 82 de sancțiuni contravenționale, dintre care 33 au fost pentru viteză excesivă.
Totodată, pentru defecțiuni tehnice, în 8 situații s-a dispus retragerea certificatelor de înmatriculare. Alte 4 permise de conducere au fost reținute, alături de un set de plăcuțe de înmatriculare.
Cel mai important rezultat al acțiunii a fost atingerea obiectivului propus: niciun accident pe DN15.

Denisa POPA
Foto: IPJ Neamț

Mesagerul Bacău Foto/Video.„ Dr. Buburuzan m-a readus la viață. Este a doua mea zi de naștere!”: mărturia tulburătoare a unui fost pacient operat pe creier la SJU Bacău
ZCH VIDEO. FOTO. Accident la Vânători Neamț, în apropierea Primăriei
NewsEdge Evaluarea Națională 2027: reguli noi pentru corectarea lucrărilor și sancțiuni mai stricte pentru fraudă
BusinessEdge MK Kredit obține primul rating Fitch după 10 ani pe piața românească. Agenția acordă calificativul „B-”, cu perspectivă stabilă.




