Zi decisivă pentru Guvernul condus de Ilie Bolojan. Parlamentul votează astăzi moțiunea de cenzură depusă după ce PSD a retras sprijinul politic și și-a scos miniștrii din Executiv, lăsând Cabinetul fără majoritate.
Dezbaterea începe la ora 11:00, iar timpul alocat intervențiilor este limitat, fiind împărțit între grupurile parlamentare. Guvernul va avea la dispoziție 30 de minute pentru a-și susține poziția, premierul urmând să prezinte punctul oficial al Executivului.
Moțiunea a fost semnată de 254 de parlamentari, peste pragul necesar pentru inițiere. Pentru ca aceasta să treacă, sunt necesare 233 de voturi. Înaintea votului, negocierile au fost intense, fiecare tabără încercând să atragă parlamentarii nehotărâți.
Criza politică a fost declanșată după ce PSD a decis retragerea sprijinului pentru Ilie Bolojan. Ulterior, miniștrii social-democrați și vicepremierul au demisionat, iar AUR, alături de PSD, a depus moțiunea de cenzură.
Dacă moțiunea va fi adoptată, Guvernul cade, iar președintele României va începe consultări pentru desemnarea unui nou premier. Până la formarea unui nou Cabinet, actualul Executiv va rămâne în funcție cu atribuții limitate, pentru cel mult 45 de zile.
În cazul în care moțiunea este respinsă, actuala echipă guvernamentală își continuă mandatul, iar inițiatorii nu mai pot depune o altă moțiune în aceeași sesiune parlamentară.
Înaintea votului, pozițiile partidelor sunt ferme: PSD și AUR susțin că au voturile necesare pentru demitere, în timp ce PNL respinge categoric ideea de a-și abandona propriul guvern și va părăsi sala înainte de vot. UDMR a anunțat că nu va vota, iar USR transmite că nu va vota moțiunea iar în cazul în care PSD-ul va vota, nu va mai participa la un guvern alături de social-democrați.
De unde pleacă calculele, luând ca reper o configurație a parlamentului extrem de volatilă în ultimele zile, cu ”transferuri” greu de confirmat în totalitate.
PSD – 129 de parlamentari
AUR – 90
PNL – 74
USR – 59
UDMR – 31
Minorități – 17
SOR România – 15
POT – 16
PACE – 12
Neafiliați – 21
Total: 464 de parlamentari
Majoritate: 233 de voturi
(M.N.)
Mesagerul Bacău Finanțări pentru reducerea abandonului școlar: 65 de școli din județul Bacău, incluse în noul program național „PRIMII” lansat de Ministerul Educației
ZCH Atenție șoferi! Se lucrează în Cheile Bicazului, timp de 2 luni! Se va circula alternativ, cu tronsoane închise prin piloți
NewsEdge Trump este nervos după eliberarea celor 5 bărbați acuzați de complot terorist în Marea Britanie. Ce arată ancheta autorităților
BusinessEdge OMV Petrom a investit 5,4 miliarde de euro în cadrul Strategiei 2030. Ce proiecte pregătește compania





