În perioada 10–12 iulie va avea loc cea de-a XXV-a ediție a Zilelor Cetății Neamț, unul dintre cele mai importante evenimente culturale și istorice din județ, organizat la Cetatea Neamț, Stadionul Cetatea și Amfiteatrul „Ștefan cel Mare”.
Pe parcursul celor trei zile, participanții vor avea parte de un program divers, cu reconstituiri istorice, activități medievale și spectacole artistice. Printre principalele momente anunțate se numără reconstituirea Bătăliei de la Valea Albă și a Asediului Cetății Neamț, tabere medievale și întreceri cavalerești, ateliere de fierărie, monetărie, țesătorie și caligrafie, parade cu cavaleri, domnițe și oșteni moldoveni, spectacole cu foc, târguri de meșteșuguri și produse locale, precum și activități muzeale și un târg de carte.
Programul artistic include și concerte susținute de Ansamblul Folcloric „Floricică de la Munte”, Ansamblul Etnofolcloric „Ștefan Vodă” din Republica Moldova, Horia Brenciu & Band, dar și F. Charm & Oile Negre.
Pentru organizarea evenimentului, autoritățile au alocat un buget total de 460.000 de lei. Consiliul Județean Neamț contribuie cu 360.000 de lei – dintre care 300.000 de lei prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” și 60.000 de lei prin Complexul Muzeal Național Neamț – în timp ce Primăria Târgu-Neamț a alocat 100.000 de lei din bugetul local. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Neamț, Primăria și Consiliul Local Târgu-Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, Complexul Muzeal Național Neamț și Casa Culturii „Ion Creangă” Târgu-Neamț. Cum a fost în 2025 – AICI.
Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
- Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății
- Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților
- Terapie prin râs la Teatrul „Bacovia”: Cel mai viralizat caricaturist din România, Costel Pătrășcan, aduce „Râsul în grup” la Bacău
- Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan, acuzat de obținere ilegală de fonduri și abuz în serviciu
- Alocațiile pentru copii și indemnizațiile pentru creșterea copilului se achită în avans luna aceasta
- Vaslui. Tânăr arestat pentru trafic de minori
- Video-foto. Bacău. Fetiță de 12 ani, fugită de la școală, recuperată de polițiști



